Ana Blandiana îşi lansează două cărţi la Cluj
- Scris de Mihaela Ursan
- 20 Oct 2011, 12:04
- Eveniment
- Ascultă știrea

Ana Blandiana îşi va lansa, pe 28 octombrie, la Cluj două cărţi "Cele patru anotimpuri/ Proiecte de trecut" şi "Patria mea A4". Lansarea va avea loc în cadrul celui de-al X-lea Simpozion naţional de jurnalism, cu participare internaţionalǎ, cu tema "Cenzura în România - ieri şi azi".
Evenimentul va avea loc la Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai. Potrivit Departamentul de Jurnalism al UBB, este în tradiţia simpozioanelor naţionale de jurnalism ca prelegerea inauguralǎ sǎ fie susţinutǎ de o personalitate marcantǎ a culturii contemporane.
La cele nouǎ simpozioane anterioare de jurnalism au conferenţiat Adriana Sǎftoiu, Rodica Zafiu, Mihai Coman, Vartan Arachelian, George Pruteanu, Andrei Marga, Nicolae Melinescu, Petru Popescu, Lucia Hossu-Longin.