Anchetă în cazul copiilor care cântă în melodia populară pro-PSD

Anchetă în cazul copiilor care cântă în melodia populară pro-PSD

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului din Maramureș a deschis o anchetă după apariţia videoclipului pro-PSD în care cântă doi copii şi verifică dacă a existat acordul părinţilor.

Purtătorul de cuvânt al DGASPC Maramureş, Adrian Mândru, a declarat, vineri, pentru Mediafax, că situaţia va fi evaluată şi se va stabili dacă celor doi minori le-au fost încălcate drepturile.

„DGASPC Maramureş s-a autosesizat în urma apariţiei în spaţiul public a unui videoclip în care apar doi copii, minori, ca interpreţi. Aceştia au fost identificaţi, fiind vorba despre doi fraţi din Baia Mare. Încercăm să luăm legătura cu părinţii pentru a vedea dacă au acordul lor pentru a filma videoclipul. Se va evalua situaţia şi se va stabili dacă au fost încălcate drepturile copiilor”, a spus Mândru.

Videoclipul ar fi fost filmat în incinta Muzeului Satului din Baia Mare. Secretarul general al PSD, Codrin Ştefănescu a postat joi pe Facebook o melodia maramureşeană în care cântă cei doi copii.

„A mai apărut un cântec superb din Ţara Maramureşului ! Despre PSD”, a scris Codrin Ştefănescu pe pagina sa de Facebook.

Ulterior, într-un comentariu, el a precizat că nu PSD a comandat cântecul.

„Superbă melodia! Nu noi am comandat asta! Oamenii cântă din tot sufletul. În toată ţara”, a mai scris secretarul general al social-democraţilor.

Versurile melodiei PSD:

Haideti, oameni buni, la vot
Nu jigniti fara de rost
Nu jigniti fara de rost
Noi, cei mici, nu vrem sa avem
Oameni rai in Parlament
Oameni rai in Parlament

PSD-ul nu jigneste
El doar ca ne ocroteste
Gradinite, scoli si bani
Ca s-ajungem oameni mari

De la PSD invatam
Pe bunici sa-i ajutam
Pe bunici sa-i ajutam
Cu pensia lor marita
Viata e mai linistita
Viata e mai linistita

Hai, iesiti cu toti la vot
Cu bunicii la un loc
Ei voteaza in numar mare
PSD le da valoare

Frunza verde de bostan
Eu nu-l vreau pe Timmermans
Eu nu-l vreau pe Timmermans
Ca un om partinitor
Din tara lalelelor

Din tara lalelelor
Frunza verde de bostan
Eu nu-i fac sluj lui Timmermans
Fiindca e partinitor
Din tara lalelelor

Neamu’ nost de taranisti
O fost mereu hotarati
O fost mereu hotarati
O slujit tara si neamu’
Si s-o luptat cu dujmanu’
Si s-o luptat cu dujmanu’

Oameni buni, iesiti la vot
Ca sa fie cu folos
Ce votati votat sa fie
In Bruxelles ca sa se stie

Tara noastra are o voce
La Bruxelles Terhes o duce
La Bruxelles Terhes o duce
El nu se va-nspaimanta
Ce-a zice Comisia
Ce-a zice Comisia

Care merg in Parlament
Sunt romani cu caracter
Romania sa renasca
Cei plecati sa vina acasa

Ce votati votat sa fie
In Bruxelles tot sa se stie.

Comenteaza
Maintained by Burz Agency , a Burzcast company .