Andreea Marin, invitată la a XII-a ediţie a Premiilor Media de Excelenţă

Andreea Marin, invitată la a XII-a ediţie a Premiilor Media de Excelenţă
Anul acesta evenimentul schimbă tiparul cu care a obișnuit publicul, punând accentul pe eleganță, decor de poveste și evidențierea excelenței prin premierea personalităţilor sau instituţiilor care au avut în cursul anului o contribuţie semnificativă la dezvoltarea şi promovarea oraşului Cluj-Napoca şi a Transilvaniei.

Agenția Amprenta anunţă organizarea celei de-a 12-a ediții a evenimentului Premiile Media de Excelență în data de 27 noiembrie la Opera Națională Română din Cluj-Napoca.

Evenimentul o are ca invitată pe Andreea Marin: "Sunt foarte bucuroasă sa fiu invitată la Gala Premiilor Media de Excelență din mai multe motive: unu pentru că am onoarea să prezint acest eveniment, doi pentru că există oameni care apreciază și premiază valoarea. Bucuria este cu atât mai mare cu cât la Cluj-Napoca oamenii frumoși apreciază munca semenilor lor. Pentru aceasta şi nu numai vreau să mulţumesc celor care construiesc şi susţin o Gală de acest gen, într-un moment în care cultura și recunoașterea excelenței sunt în umbră . Pentru mine acest eveniment inspiră calitate, eleganță și respect" , a declarat aceasta.

Gala Media este oferită de EBS România: „Acest eveniment are o importanță majoră pentru Cluj și pentru mass-media locală. Ne dorim să sprijinim astfel de inițiative, și să creăm alături de organizatori, un cadru propice de a aduce în fața comunității diferite valori autohtone", a declarat Diana Stănese, Senior Vice President EBS Romania.

Evenimentul este susținut de: The Office ‚Vivinco, Studium Green, Jidvei, Electrogrup, Borsec, Albalact, Cesiro, House All, Brantner, Megamix, Teraplast, Bogart Construct, QClinic și Electrica Distribuție Transilvania Nord.

 

Comenteaza