Animale și echipamente furate dintr-o fermă din Cluj. Ce spun polițiștii
- Scris de Nicu Mitrea
- 19 Feb 2025, 10:48
- Eveniment
- Ascultă știrea

Un adăpost de animale din localitatea Săvădisla, județul Cluj, a fost ținta unui furt în noaptea de 16 spre 17 februarie.
Hoții au furat cinci vaci, un vițel și mai multe unelte electrice. Păgubiții au anunțat imediat poliția, iar ancheta este în desfășurare.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Cluj, cercetările sunt efectuate sub aspectul infracțiunii de furt calificat, în încercarea de a identifica făptașii și de a recupera bunurile furate.
Proprietarii au descoperit că autorii jafului au tăiat un gard pentru a avea acces la adăpost, iar urmele indică faptul că animalele au fost încărcate într-un camion. În speranța de a obține noi informații, aceștia au lansat un apel pe rețelele de socializare, solicitând ajutorul șoferilor care au circulat în acea noapte pe autostrada A3, între kilometrii 43 și 47, în direcția Gilău - Turda.
Persoanele care dețin imagini de pe camerele de bord sau care au observat vehicule suspecte sunt rugate să ofere detalii pentru a sprijini ancheta.
Poliția continuă investigațiile pentru a-i prinde pe cei responsabili și pentru a recupera animalele și bunurile furate.