Apă mai curată pentru Gherla şi Huedin. Modernizarea staţiilor de epurare a fost finalizată
- Scris de Ziua de Cluj
- 18 Feb 2013, 11:16
- Eveniment
- Ascultă știrea

Modernizarea staţiilor de epurare, prin proiectul POS Mediu Cluj-Sălaj, a costat 34 milioane lei (fara TVA), iar lucrările au început în aprilie 2011 şi au avut în vedere modernizarea şi retehnologizarea completă a celor două staţii de la Huedin şi Gherla astfel încât epurarea apelor uzate menajere, pluviale şi industriale să fie conformă cerinţelor Directivei Europene în domeniu.
Proiectul POS Mediu Cluj-Salaj, derulat între 2008-2013, vizează modernizarea tuturor celor opt staţii de epurare urbane din municipiile şi orasele deservite de Compania de Apa SOMES SA în judeţele Cluj şi Sălaj, contractul pentru staţiile de epurare Gherla şi Huedin fiind printre primele finalizate.
Reamintim că acest contract a facut parte din proiectul major de investiţii "Extinderea şi
reabilitarea sistemelor de apă şi apă uzată din judeţele Cluj/Sălaj - Îmbunătăţirea sistemelor
de alimentare cu apă, canalizare şi epurare în zona Cluj-Sălaj", cofinanţat de Uniunea
Europeană, în valoare totală de 196.9 Milioane Euro atras şi derulat de Compania de Apa SOMES
S.A. Contribuţia nerambursabilă a Uniunii Europene se cifrează la 74%, cea a Guvernului României
la 11,3%, a autorităţilor locale din aria proiectului la 1,9%, restul de 12,8% fiind obţinut de
Compania de Apa SOMES S.A. prin credit bancar.