Ar fi de râs, dacă nu ar fi de plâns! Un hoț din Câmpia Turzii a fost prins de polițiști după 3 lovituri care au eșuat lamentabil
- Scris de Ziua de Cluj
- 16 Feb 2021, 19:13
- Eveniment
- Ascultă știrea

Polițiștii l-au reținut pe bărbatul de 39 de ani și îl cercetează pentru furt calificat, tentativă de furt calificat și distrugere.
Bărbatul a dat prima lovitură în 27 decembrie 2020, în jurul orei 03.00. A sărit poarta și a forțat ușa unui local de alimentație publică din Câmpia Turzii, de unde ar fi sustras o unitate PC, pe care ar fi abandonat-o ulterior pe terasa aceluiași local.
Perseverent, bărbatul a ieșit la furat și în ziua următoare. Polițiștii spun că ar fi pătruns prin efracție în incinta unei societăți comerciale, însă, fiind surprins de agentul de pază, a dat bir cu fugiții, fără să apuce să ia ceva.
În 26 ianuarie 2021, același bărbat și-a încercat norocul la o sală de jocuri electronice din Câmpia Turzii. A forțat ușa, însă a declanșat sistemul de alarmă și iar a fost nevoit să fugă, înainte de a apuca să fure ceva.
În 4 februarie, s-a răzbunat pentru atâtea ghinioane și a distrus ecranul unui aparat dintr-o altă sală de jocuri, cauzând un prejudiciu în valoare de 1770 de lei.
Bărbatul a fost prezentat magistraților din cadrul Judecătoriei Turda, care au dispus arestarea lui preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.