Arest prelungit în dosarul “bacul xeroxat”

Arest prelungit în dosarul “bacul xeroxat”
În aceeaşi zi, Curtea de Apel Cluj i-a respins cererea de eliberare sub control judiciar şi i-a prelungit mandatul de arest preventiv cu 30 de zile directorului şcolii “Didactica Nova”, Dorel Avram (foto), inculpat în dosarul “bacul xeroxat”.
Avram rămâne după gratii, în ciuda hotărârii de săptămâna trecută a Tribunalului Cluj de a-l pune în libertate. Curtea de Apel a admis recursul procurorilor anticorupţie împotriva deciziei tribunalului. Tot ieri, Curtea de Apel a respins recursul inculpatului împotriva prelungirii mandatului de arestare preventivă, dispusă în 6 august de tribunal.

Mandatul a fost prelungit cu 30 de zile. Dorel Avram este urmărit penal sub acuza de trafic de influenţă la examenele de bacalaureat din luna iunie şi din toamna anului trecut. Surse judiciare afirmă că Direcţia Naţională Anticorupţie Cluj va dispune începerea urmăririi penale şi pentru 16 candidaţi de la examenul de bacalaureat din anul precedent, care nu s-au autodenunţat în ce priveşte fapta cumpărării de influenţă.

Dorel Avram este directorul şcolii private “Didactica Nova”, dar şi director adjunct la Liceul “Victor Babeş”. El este cercetat, alături de alte trei cadre didactice, pentru fraudarea examenelor de bacalaureat de la Grupul Şcolar “Alexandru Borza” şi de la Colegiul Tehnic “Edmond Nicolau”.


Comenteaza