Arest preventiv pentru traficanţii de droguri de la Cluj
- Scris de Ziua de Cluj
- 20 Sep 2018, 13:09
- Eveniment
- Ascultă știrea

Cele două persoane reţinute miercuri, la Cluj, pentru trafic de droguri au fost arestate preventiv pentru 30 de zile.
Magistraţii clujeni au decis, joi, arestarea preventivă pentru 30 de zile în cazul celor două persoane reţinute pentru trafic de droguri.
Inculpaţii au fost reţinuţi, miercuri, 19 septembrie 2018, pentru 24 de ore, în urma celor 4 percheziţii domiciliare efectuate la locuinţele a 3 persoane, cu vârste între 24 şi 39 de ani, din Cluj-Napoca şi Câmpia Turzii, judeţul Cluj.
Cei în cauză sunt bănuiți că ar fi procurat, pus în vânzare, comercializat şi oferit pentru consum droguri.
În urma perchezițiilor, poliţiştii au descoperit aproximativ 20 de grame de substanțe psihoactive, mai multe pungi tip zyp-lock goale, 2 cântare, un grinder, laptopuri și telefoane mobile. Poliţiştii fac cercetări în acest dosar de la începutul anului 2018, în tot acest timp documentând activitatea infracţională a celor în cauză.