Şase dintre răniţii în accidentul din Ungaria de acum o săptămână au fost aduşi în ţară

Şase dintre răniţii în accidentul din Ungaria de acum o săptămână au fost aduşi în ţară
Şase dintre răniţii în accidentul din Ungaria de acum o săptămână au fost aduşi în ţară, sâmbătă, cu un elicopter, respectiv cu o maşină pentru transport victime multiple, informează Ministerul Afacerilor Interne (MAI).

Potrivit sursei citate, un elicopter MI - 17 al Inspectoratului General de Aviaţie din cadrul MAI a aterizat, în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă, în Bucureşti, cu trei persoane rănite în accident.

Medicul Raed Arafat, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii, a precizat vineri, pentru MEDIAFAX, că toţi aceşti trei pacienţi vor fi duşi la Spitalul de Urgenţă Floreasca.

De asemenea, alţi patru răniţi - trei din accident şi unul cu o suferinţă cronică - au fost aduşi în ţară, sâmbătă, cu o maşină pentru transport victime multiple din dotarea MAI.

Aducerea răniţilor în ţară a fost decisă pe baza avizului medical, în funcţie de starea lor de sănătate, a precizat MAI.

Cei trei răniţi sosiţi în ţară cu maşina pentru transport victime multiple din dotarea MAI sunt din Galaţi, fiind vorba despre o fetiţă în vârstă de nouă ani, un tânăr de 22 de ani şi un bărbat de 57 de ani, aceştia fiind preluaţi de la trei spitale din Budapesta. Răniţii au fost duşi la Unitatea de Primiri Urgenţe de la Spitalul Judeţean Timişoara.

"Pe parcursul transferului de la Budapesta, cei trei pacienti au fost stabili, echilibraţi, constienţi, nu au pus niciun fel de probleme, astfel că nu a fost nevoie de nicio intervenţie. După ce vor fi investigaţi în cadrul UPU, vor fi transferaţi în secţiile de Chirurgie, Politraumatologie şi Chirurgie pediatrică", a declarat Vasile Gavrilă, medic UPU la Spitalul Judeţean Timişoara.

După încheierea investigaţiilor de la UPU, fetiţa a fost transferată la Spitalul de Copii din Timişoara, tânărul de 22 de ani, la Clinica de Chirurgie a Spitalului Judeţean Timişoara, iar bărbatul de 57 de ani, la Politrauma Casa Austria, clinică aparţinând tot Spitalului Judeţean din municipiu.

Răniţii vor fi îngrijiţi la Timişoara, iar în funcţie de evoluţia stării lor de sănătate ar putea fi transferaţi în următoarele săptămâni la Galaţi.

Accidentul s-a produs vinerea trecută, pe o autostradă din Ungaria, după ce un şofer de tir bulgar a adormit la volan şi a intrat într-o coloană care se deplasa cu viteză redusă.

În urma impactului, trei români aflaţi într-un microbuz au murit iar alţi 18 au fost răniţi. În urma accidentului în lanţ au mai fost rănite alte 15 persoane, de diferite naţionalităţi

Pe de altă parte, în ultima săptămână, piloţii Inspectoratului General de Aviaţie al MAI au intervenit pentru salvarea a 63 de persoane, în misiuni executate în cooperare cu SMURD. Intervenţiile au vizat transportul medical de urgenţă al celor aflaţi în dificultate şi au presupus efectuarea, în intervalul 30 august - 5 septembrie, a peste 92 ore de zbor de către piloţii MAI.

 

Comenteaza