Aspazia Droniuc, de negăsit pentru poliţiştii clujeni

Aspazia Droniuc, de negăsit pentru poliţiştii clujeni
Aspazia Droniuc, denunţătoarea lui Sorin Apostu, nu a mai ajuns în această dimineaţă la Curtea de Apel Mureş, pentru a fi audiată ca martor, nici la a treia citaţie şi al doilea mandat de aducere.

Deşi a fost citată cu mandat de aducere pentru a doua oară, Aspazia Droniuc nu a putut fi adusă la termenul de azi de la Curtea de Apel Mureş, unde sunt judecaţi fostul primar Sorin Apostu, soţia acestuia, Monica Apostu şi omul de afaceri Călin Stoia pentru fapte de corupţie.

Droniuc nu a fost găsită la domiciliul din Cluj-Napoca, au arătat poliţiştii care au fost însărcinaţi cu aducerea ei. Aceasta a fost condamnată, la trei ani de închisoare, cu suspendare, în iulie 2012, pentru cumpărare de influenţă, spălare de bani şi dare de mită, atât în dosarul fostului vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Cluj Radu Bica, cât şi în dosarul fostului primar Sorin Apostu. Menţionăm că Droniuc a fost cea care i-a denunţat pe cei doi la Direcţia Naţională Anticorupţie. Obligaţiile stabilite de Curtea de Apel Mureş în sarcina Aspaziei Droniuc prevăd ca aceasta să se prezinte la datele fixate la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Cluj; să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă şi să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.

Vom reveni cu detalii.

Comenteaza