News alert Atenţie, se demolează la Cluj! Bucăţi de clădire ajung pe carosabil. Investitori străini pregătesc un ansamblu imobiliar

Atenţie, se demolează la Cluj! Bucăţi de clădire ajung pe carosabil. Investitori străini pregătesc un ansamblu imobiliar
| Foto: Facebook/Info Trafic jud. Cluj

Bucăţi de clădire au ajuns pe carosabil în timpul demolării unei clădiri de pe o stradă din Cluj. Trecătorii au chemat Poliţia Locală. O patrulă a ajuns la faţa locului.

"Mare atenție pe Scorţarilor! Cad bucăți din clădire și ajung pe carosabil. Se demolează clădirea. Nu a supravegheat nimeni din stradă lucrarea. O bucată mare a căzut pe gard, gardul s-a dărâmat/sfărâmat pe trotuar și bucățile au ajuns în stradă", scrie un clujean pe pagina de Facebook Info Trafic jud. Cluj. 

Este vorba despre o clădire de pe strada Scorţarilor, a cărei demolare nu ar fi supravegheată corespunzător. ZIUA de CLUJ a scris despre proiectele imobiliare ce vor fi ridicate pe locul clădirii demolate, o ruină a unei foste biserici penticostale - construcţie începută în anii '90 şi neterminată.

Francezii: tată şi fiu investitori

Societatea Stemmer Development este înregistrată la Bucureşti, dar are doi acţionari persoane fizice şi un acţionar persoană juridică de la Paris. Firma tocmai a obţinut un plan urbanistic zonal de regenerare urbană pe strada Scorţarilor.

Vor fi trei clădiri pe terenul de 11.170 mp. Cea mai înaltă va avea înălţimea de 24,5 m, cu două niveluri subterane, şase etaje întregi şi unul retras. Imobilele vor avea destinaţie mixtă: locuinţe, birouri, spaţii comerciale. Circulaţiile auto ar urma să se desfăşoare pe străzile Scorţarilor şi Buftea.

O altă obligaţie prevăzută în hotărârea de Consiliu Local este aceea de a construi, împreună cu vecinii de la Argo Development, un sens giratoriu pe strada Scorţarilor. Armand Stemmer şi fiul său, Michael, au anunţat încă din 2010 că au cumpărat un teren de 11.000 mp la Cluj şi că intenţionează să investească 14 milioane de euro, dar până acum nu au demarat proiectul.

Mai multe detalii despre acest proiect AICI.

Comenteaza