Atenție, șoferi! Alertă de vreme rea în toată țara

Atenție, șoferi! Alertă de vreme rea în toată țara

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a avertizat conducătorii auto să circule cu atenție și să respecte restricțiile impuse pe sectoarele de drumuri având în vedere atenționările de cod portocaliu și roșu de vreme rea emise de către Administrația Națională de Meteorologie (ANM).

Codul portocaliu, valabil pentru perioada 23 februarie, ora 18:00 - 24 februarie, ora 18:00, vizează intensificări susținute ale vântului, viscol și vizibilitate redusă în  zona înaltă de munte. Codul roșu, valabil pentru 24 februarie, în intervalul 02:00 - 18:00, vizează vânt puternic, cu viteze de 140-180 km/h, spulberând puternic zăpada și determinând scăderea vizibilității spre zero în Carpații Meridionali și de Curbură.

“Atragem atenția conducătoriilor auto care se deplasează în această perioadă, în special în zonele montane afectate, să circule prudent, să adapteze viteza la condițiile din trafic, să plece la drum doar dacă au autovehiculele echipate corespunzător și să se informeze în prealabil cu privire la condițiile de trafic din zonele tranzitate”, a transmis CNAIR.

Informaţii suplimentare privind starea reţelei de drumuri naţionale pot fi obţinute telefonic de la Dispeceratul CNAIR, pe website-ul www.cnadnr.ro și pe paginile CNADNR din rețelele de socializare Facebook și Twitter.

 

Comenteaza