Au iscat o bătaie cu cuţite şi săbii în faţa unui local din Cluj, ajung la închisoare

Au iscat o bătaie cu cuţite şi săbii în faţa unui local din Cluj, ajung la închisoare
Doi bărbaţi care au provocat un scandal în zona unui local din Cluj-Napoca au ajuns la închisoare pentru următoarele 29 de zile.

Cei doi bărbaţi, de 33 ani şi 27 ani, sunt suspectaţi de ultraj contra bunelor moravuri, tulburarea ordinii şi liniştii publice, lovire şi alte violenţe, distrugere şi portul fără drept al cuţitului.

"În fapt, în 24 octombrie, în jurul orei 03:30, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Cluj a fost sesizat prin SNUAU 112, cu privire la faptul că în faţa unui local public din municipiul Cluj-Napoca are loc un scandal. Poliţiştii care au intervenit la locul indicat au identificat şi imobilizat pe suspecţii A. D. de 27 ani şi A. L. de 33 ani, ambii din municipiul Cluj-Napoca. În urma verificărilor efectuate a rezultat faptul că, pe fondul consumului de alcool, între suspecţi şi un client al localului s-a iscat un conflict verbal, iar suspecţii au devenit agresivi. Cei doi au fost îndepărtaţi din local de către personalul care asigură ordinea, conflictul fiind continuat în faţa localului, unde suspecţii au ameninţat persoanele aflate în zonă cu o sabie şi un cuţit", relatează purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Cluj, Adriana Vornicu.

În urma altercaţiei, trei persoane au suferit leziuni corporale. Acestea au fost examinate de către medicul legist, care a concluzionat că viaţa acestora nu a fost pusă în pericol şi că totuşi pentru vindecarea leziunilor suferite sunt necesare maxim 8-9 zile de îngrijiri medicale.

Cei doi suspecţi au fost reţinuţi pentru 24 de ore, iar Judecătoria Cluj-Napoca a emis pe numele acestora mandate de arestare preventivă pentru 29 de zile.

Comenteaza