Autorii crimei din Corneşti au strangulat victima şi au incinerat-o
- Scris de Mihai Prodan
- 21 Sep 2011, 14:27
- Eveniment
- Ascultă știrea
"În fapt, în baza unei înţelegeri prealabile cu P. Dumitru, care se afla în conflict cu K. Andrei, M. Sergiu a chemat victima la domiciliul său, sub pretextul achitării unei datorii mai vechi, moment în care P. Dumitru s-a apropiat din spate de acesta şi l-a strangulat. Ulterior cei doi tineri au ascuns cadavrul în beciul imobilului, după care, deşi nici unul dintre aceştia nu posedă permis de conducere, l-au transportat cu un autoturism pe raza comunei Corneşti, unde l-au incinerat în locul numit Igriţie", arată poliţiştii.
Cei doi presupuşi autori ai crimei - doi tineri, de 22 şi 21 de ani - se află acum la Parchet şi ar putea fi duşi în arest preventiv, după ce au fost reţinuţi ieri pentru 24 de ore.
Poliţiştii au aflat şi care este identitatea celui care a fost ucis: un tânăr de 18 ani, Andrei K, de 18 ani. "În urma efectuării necropsiei a rezultat că moartea acestuia a fost violentă", spun poliţiştii.
Cei doi principali suspecţi sunt Dumitru Pop (22 ani) şi Sergiu Marian (21 ani), ambii din Cluj-Napoca.