Aveţi grijă, la Cluj circulă bancnote false! Cum să le deosebiţi

Aveţi grijă, la Cluj circulă bancnote false! Cum să le deosebiţi
În mai multe judeţe din ţară, printre care se numără şi Clujul, circulă bancnote false, majoritatea cu valoarea nominală de 10 lei.

Conform publicaţiei aradon.ro, acestea au fost introduse în circuitul numismatic din Bihor, Cluj, Timiş, Maramureş, Satu Mare şi Sălaj, până în prezent fiind înregistrate circa 50 de plângeri cu privire la acest lucru.

Anchetatorii susţin că ar fi vorba de un grup infracţional bine pus la punct, care deţine aparatură specială, cu ajutorul căreia bancnotele contrafăcute au o calitate ridicată. 

Pentru ca cetăţenii să nu fie înşelaţi, oamenii legii au precizat care sunt câteva dintre cele mai evidente deosebiri între bancnotele false şi cele reale.

Astfel, bancnotele contrafăcute sunt mai deschise la culoare şi pe măsură ce sunt manevrate crapă vopseaua de pe ele. În acelaşi timp, există o diferenţă şi la desenul din pătratul din partea stângă sus, unde pe bancnotele adevărate trebuie să fie văzut numărul 10 (lei) de şapte ori.

De asemenea, spicele aurii sunt mult mai scurte pe decupeul transparent de pe bancnotele false, bancnotele contrafăcute fiind cu 3 milimetri mai scurte decât cele reale.

Conform publicaţiei citate, cea mai simplă metodă de verificare dacă bancnota este falsă sau nu este să încercați să răzuiți culoarea cu o cheie: dacă culoarea se răzuiește, bancnota este falsă.

Persoanele care găsesc aceste bancnote false sunt rugate să apeleze urgent 112, pentru a ajuta la depistarea infractorilor!

Comenteaza