Barack Obama a decernat Medalia Prezidențială a Libertății unui grup de 21 de personalități

Barack Obama a decernat Medalia Prezidențială a Libertății unui grup de 21 de personalități
Ceremonia, care a avut loc, marţi, la Casa Albă, a reunit o serie de personalităţi din showbiz, afaceri, sport şi ştiinţă pentru a primi cea mai înaltă distincție civilă acordată în Statele Unite.

Acţiunea preşedintelui Barack Obama vine pe final de mandat, după opt ani petrecuţi la Casa Albă. În ianuarie 2017, președintele Barack Obama își va încheia mandatul, în locul său venind omul de afaceri republican Donald Trump care a câștigat recentele alegeri prezidențiale din SUA în fața candidatei democrate Hillary Clinton, relatează Agerpres.

"Medalia Libertății nu este doar cea mai înaltă distincție civilă a națiunii, este un omagiu adus ideii că fiecare dintre noi, indiferent de origine, are șansa să schimbe în bine această țară", a comentat Obama într-un comunicat, în urmă cu câteva zile. "Oameni de știință, filantropi, activiști, atleți și artiști, aceste 21 de personalități au ajutat America să avanseze, inspirând milioane de oameni din întreaga lume", a adăugat președintele.

Printre cei care au primit prestigioasa distincție se numără co-fondatorului Microsoft, Bill Gates, actorii Tom Hanks, Robert De Niro și Robert Redford, personalități ale muzicii ca vedeta rock Bruce Springsteen, solista de muzică soul Diana Ross, dar şi lidera comunității de americani nativi Elouise Cobell, vedeta de televiziune Ellen DeGeneres și cercetătoarea Margaret H. Hamilton, care s-a aflat în spatele software-ului folosit de NASA în cadrul programului spațial Apollo.

"Este bine să realizezi, atunci când te gândești la această incredibilă colecție de oameni, că aceasta este ceea ce ne face să fim o mare națiune'', a declarat Obama cu ocazia evenimentului.

 

Comenteaza