Bărbat arestat la Cluj-Napoca după ce a furat băuturi în valoare de aproape 2.000 de lei dintr-un local
- Scris de Ziua de Cluj
- 05 Iul 2025, 17:03
- Eveniment
- Ascultă știrea

Inculpatul în vârstă de 33 de ani nu este la prima infracțiune de acest fel.
"În data de 4 iulie a.c., polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție – Compartimentul Investigații Criminale au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a unui bărbat de 33 de ani, din municipiul Cluj-Napoca, în urma administrării probatoriului într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
Din cercetări a reieșit că, la data de 01.07.2025, în jurul orei 05.00, bărbatul, cunoscut cu antecedente penale pentru infracțiuni similare, ar fi pătruns, în afara orelor de program, în incinta unui local situat în Piața Unirii din municipiul Cluj-Napoca.
Din interior, folosindu-se de o sacoșă, ar fi sustras mai multe sticle cu băuturi alcoolice, cauzând un prejudiciu estimat la 1.900 de lei.
Ulterior, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Cluj-Napoca a dispus față de acesta măsura arestului preventiv pentru 30 de zile", a transmis IPJ Cluj.