Bărbat urmărit internațional, prins la Cluj-Napoca. Era căutat de autoritățile din Germania și Spania
- Scris de Nicu Mitrea
- azi, 13:38
- Eveniment
- Ascultă știrea
Un bărbat de 49 de ani, din Cluj-Napoca, urmărit internațional de autoritățile din Germania și Spania, a fost depistat de polițiști în municipiu.
Pe numele acestuia fuseseră emise două mandate europene de arestare.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Cluj, bărbatul a fost identificat la data de 23 septembrie de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale – Compartimentul Urmăriri.
Conform autorităților, acesta ar fi comis mai multe infracțiuni de tâlhărie calificată, furt calificat și ultraj pe teritoriul Germaniei și Spaniei, în perioada 2016–2022. Prejudiciul cauzat în urma faptelor este estimat la peste 100.000 de euro.
În contextul faptelor investigate, bărbatul ar fi recurs la acte de violență atât asupra unei persoane, cât și asupra unor polițiști.
După depistarea sa, la data de 23 septembrie, polițiștii au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore.
Acțiunea de depistare a fost sprijinită de polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca și de luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale Cluj.
În acest caz sunt desfășurate în continuare activități procedurale, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj.
Persoana cercetată beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de lege pe tot parcursul procedurii penale.











