Băsescu, acuze de şantaj şi abuz

Băsescu, acuze de şantaj şi abuz
Preşedintele Traian Băsescu face declaraţii televizate şi acuză o senatoare de şantaj.

O să încep cu Comisia Nana, comisie pe care a cerut-o Victor Viorel Ponta ca să ancheteze o afacere privată. Dacă ar fi citit hotărârile succesive ale CCR, Ponta ar fi aflat că persoane private nu pot fi chemate la comisii și anchetate. Este un abuz formarea Comisiei parlamentare de investigare a achiziției unui teren de către familia mea.

Doamna Gabriela Vrânceanu-Firea, o șantajistă de profesie, lansează o altă minciună, că firma ar fi fost inactivă. Că nu se putea face chitanță. Pentru un șantajist nu trebuie să știi prea multă carte. Pământul nu s-a vândut pe chitanță. Minciunile senatoarea șantajiste Firea au creat bule de dezinformare.

Uiltima invenție a lui Victor Viorel Ponta, de procuror ratat, cea de spălare de bani. Procuror ratat pentru că nu a făcut nicio ispravă ca procuror, doar o mai fi ascuns un dosar. Singurul element legat de activitatea de procuror a domnului Ponta pe care mi-o amintesc a fost declarația mamei procurorului Panait, că Ponta a fost ultimul care l-a văzut în viață. Cum poate și un om cu câteva clase că se poate face spălare de bani cu bani de la bancă.

Dacă tot s-a făcut această comisie, ar fi important să se afle ce s-a întâmplat cu cele 2000 de hectare de la Fundulea și prefecții și primarii ar trebui să răspundă în fața legii. Erau toți de la PSD și PC. Dacă nu se vor ocupa ei de această situație, mă voi ocupa eu și voi sesiza organele statului. O haită de parlamentari și un premier care nu au nimic cu responsabilitatea fac un spectacol mediatic dintr-o afacere privată în condițiile în care zeci, sute e mii de hectare ale statului sunt exploate de tot soiul de baroni ai PSD. Ar fi interesant de aflat ce s-a întâmplat în Timiș, cu retrocedările de terenuri. Eu cred că ar fi interesant, pentru că tata socru (Ilie Sârbu, n.red.) nu e persoană privată, ci parlamentar.

Am să-i transmit un mesaj senatoarea șantajiste Vrânceanu-Firea, aducându-i aminte că a fost condamnată la plata unei amenzi pentru șantaj la adresa unui membru CNA. I-aș aduce aminte de șantajul făcut asupra șefului Consiliului Județean Ilfov ca să aprobe proiectele soțului ei. Și obținut aprobarea prin șantaj și trafic de influență. Înțeleg că Ponta vrea să o ia purtător de cuvânt, îl sfătuiesc să nu o facă. Femeia asta poartă ghinion oricărui bărbat pe care îl sprijină. Să-și aducă aminte ce rezultat a avut Mugur Isărescu, candidat la președinție, cu ea purtător de cuvânt. Doamna senator s-a simțit lezată că i-am spus să privească în ograda soțului, la Voluntari.

O să vă spun un obicei.

În timp ce navigam după 9-12 luni de mers pe mare, rămâneam în concediu, și eu, și el. Concediile noastre erau de câte trei luni. Erau foarte mulți care nu stăteau trei luni, după o lună își căutat vapor să plece în cursă. Plecau. De ce? Vă las pe dumneavoastră să vă gândiți de cât de bine le era acasă. Mai sunt câteva lucruri, pentru ca doamna senator să stea liniștită. Nu e un atac la o femeie, e un atac la o șantajistă. La președinție funcționează o structrură care se numește Biroul Probleme Cetățenești. Spre exemplu, reclamă abuzuri ale Primăriei Voluntari pentru legea 10/2001. Reclamați a fost îndreptată spre organele abilitate. O altă petiție, o firmă care deține multe contracte cu Primăria Voluntari. O altă petiție legată de averea primarului și abuzurile acestuia. O altă petiție, reclamație împotriva primarului din Voluntari pentru nerespectarea unei hotărâri judecătorești. Deci.... cu privire la ce se întâmplă la Voluntari, am făcut-o în baza unei petiții.Aș spune că doamna șantajistă Firea cu partenerul său de ultimă oră Victor Ponta ar putea și alte preocupări. Mă refer la premier. În loc să coboare în mocirla unor atacuri josnice, mai bine ar guverna țara, este nevoie de locuri de muncă pentru tineri, iar la UE avem 115 milioane de euro pentru creare de locuri de muncă pentru tineri, anul acesta și anul viitor. Nu s-a început nimic.

Victor Viorel se plânge că are prea puțini bani pentru exercițiul bugetar următor, 43 de miliarde de euro, dar nu are niciun proiect gata. Are absorbție 36% și mai are la dispoziție doar la anul din exercițiul bugetar actual. Pentru Victor Viorel Ponta nu e nicio semnificație mesajul transmis de SUA care afectează securitatea în regiune. Prima vizată este Ucraina. Dar care este răspunul lui Victor Viorel pentru acest partener strategic, când el de dimineață până seară îi apără pe baronii locali. Pe Mazăre, pe Nicolescu, pe Duicu, pe Nicușor Constantinescu. Pe Mircea Cosma, alt om dulce. Cum să răspunzi la mesajul Americii, când tu prin OUG, transferi lui Bunea Stancu 2800 de hectare de la Academia Agricolă pentru uzul baronilor locali din Brăila.

Îmi permit să afirm fără rezerve, urmârind acțiunile lui Ponta, că obiectivul acestui domn nu este să facă bine României, ci să pună România sub controlul PSD, o face cu sprijinul televiziunii turnătorului Felix și cu sprijinul mogulului Ghiță. Ghiță e mult mai periculos pentru că este mai tânăr și mă așteptam la altceva de la el.

Această haită crede că mă impresionează, că mă descuraja și că vor putea să intre cu bocancii în justiție. Nici Comisia Nana nu mă impresionează, nici solidarizarea haitei cu Firea, nu mă impresionează. Îi garantez că ceea ce el își imaginează că este presiune pe Băsescu. Ei au impresia că datorită mie îi mai strâng parchetele și instanțele. Habar n-am ce dosare au procurorii în lucru. Dar în România când furi, trebuie să te aștepți să te ridice organele statului. Am trecut de epoca Adrian Năstase.

 

Comenteaza