Bătaie ca-n filme între fiii unui primar şi o ceată de romi. “Nu se poate ca noi să muncim şi ei să ne fure totul”

Bătaie ca-n filme între fiii unui primar şi o ceată de romi. “Nu se poate ca noi să muncim şi ei să ne fure totul”
Incidentul a avut loc miercuri în localitatea clujeană Căpuşu-Mic.

Bogdan şi Gelu, fiii lui Gheorghe Iancu, primarul din comuna Căpuşu Mare, şi-au deschis în urmă cu câţiva ani o fermă de animale în localitate. Gelu a absolvit anul acesta un liceu cu program sportiv din Cluj-Napoca, iar Bogdan cursurile Universităţii Babeş-Bolyai.

Bogdan, proprietarul fermei, spune că munceşte din greu, zi şi noapte, la animale, ajutat fiind şi de fratele său, ajungând să plătească, anual, la stat, circa 50.000 de lei taxe şi impozite.

Cei doi încep să ne povestească versiunea lor asupra desfăşurării faptelor. Arată aceştia: ieri, întâlnindu-l în Căpuşu Mic pe Claudiu, un cioban de-al lor care - susţin ei - le furase în urmă cu un an şi jumătate 42 de oi şi 37 de miei, au luat decizia să-i ceară, verbal, socoteală. Asta pentru că respectivul se tot lăuda prin sat că o să le-arate el, deşi omul are la activ o condamnare de 2,6 ani, cu suspendare, tot pentru furt de animale.

"Îl iertasem şi am vrut să-l angajăm ca să ne recuperăm din pagubă, să nu-l lăsăm să facă puşcărie, fiind băiat tânăr. Ieri l-am întrebat de ce se laudă peste tot că se răzbună pe noi şi el ne-a înjurat în cel mai josnic mod posibil", povesteşte Gelu.

Apoi tânărul a fugit, refugiindu-se într-o curte, la o familie. Cei doi l-au aşteptat, totuşi, să iasă din curte şi când acesta a făcut-o, în fugă, după vreo cinci minute, au continuat să-l urmărească. Însă în momentul următor s-au trezit în faţa lor cu un prieten al lui Claudiu, un anume Flaviu, înarmat cu o bâtă.

"Gelu l-a întrebat pe Flaviu ce legătură are el în problema dintre noi şi Claudiu. Apoi l-a tras deoparte, iar pe mine, în timp ce mă îndreptam spre maşină, când am trecut pe lângă el m-a lovit cu o bâtă de cioban peste mâini şi în cap. I-am luat bâta, am aruncat-o şi n-am mai putut să mă mişc, pentru că mâinile-mi erau paralizate de la lovituri", relatează la rândul său Bogdan.

În momentul următor Gelu a sărit în apărarea lui, deşi apăruseră vreo opt-nouă bărbaţi şi patru femei din rândul romilor. "Apoi, numa` că ne-am trezit cu Ionuţ, un tânăr dintr-un sat vecin, care a venit pe la spate şi a început să ne lovească pe amândoi cu pumnul. Am urcat în maşină, fiind depăşiţi din punct de vedere numeric, şi ne-am îndreptat spre casă. Imediat după aceea m-am urcat din nou în maşină şi m-am deplasat la UPU pentru îngrijirea rănilor. Iar azi am venit la IML Cluj, unde medicii mi-au eliberat un certificat medico-legal în care-mi recomandă 4-5 zile de îngrijiri medicale", arată mai departe Bogdan.

La IML se află şi Ionuţ, tânărul acuzat că i-ar fi lovit cu pumnul pe cei doi fraţi. Are pometele umflat, iar medicii medicii i-au recomandat acestuia trei zile de îngrijiri medicale. Susţine însă că n-a lovit pe nimeni: "Eu doar am trecut pe acolo şi m-am uitat cum cei doi, ajutaţi de un văr de-al lor, îl bat pe Claudiu. Eu n-am luat nicio bâtă şi nici nu am intervenit. M-am mulţumit să plec de acolo şi vă spun cu mâna pe inimă că doar Flaviu a fost cel care a dat, dar a şi luat. Apoi m-am depărat de ei şi am intrat într-un bar unde, ceva mai târziu, au venit peste mine cei doi fraţi şi m-au ţinut numai în pumni, deşi eram complet nevinovat".

Fiii primarului sunt însă dispuşi să meargă până la capăt cu mărturisirile. Arată că Ionuţ se afla în bar împreună cu Doina, "creierul operaţiunilor", în opinia lor, principala beneficiară a banilor câştigaţi de romi de pe urma furturilor animalelor din fermă.

Declară Gelu: "L-am văzut la bar pe Ionuţ şi l-am întrebat de ce ne-a lovit şi el, drept răspuns a încercat să ne lovească, fapt pentru care care am intervenit şi l-am lovit şi eu în figură, de faţă cu martori".

Explică apoi că gesturile lor au fost de diperare, fiindcă de peste un an şi jumătate ei tot depun plângeri împotriva furturilor la secţia de poliţie din comună, însă până acum nu s-a întâmplat nimic şi niciun făptaş nu s-a ales măcar cu o amendă.

"Ne-a ajuns cuţitul la os. De aici plecăm direct la comandantul IPJ Cluj în audienţă. O să-i spunem şi domniei sale: am aşteptat destul. Dacă nu se aplică legea în cazul nostru, vom fi nevoiţi s-o aplicăm noi"!

Contactat telefonic, Gheorghe Iancu, primarul comunei Căpuşu Mare, declară că după acest incident încearcă un cumplit sentiment de neputinţă în faţa inerţiei poliţiei din comună: "Băieţii au vrut doar să-i ceară frumos socoteală fostului lor cioban, care - vinovat fiind, stârnit şi de ceilalţi din spatele său - a provocat toată această situaţie. Nu puteau sta inerţi, să fie bătuţi de nişte romi care ne tot fură... Urmează ca noi să urmăm căile legale, pentru că legea trebuie să-şi facă datoria. Cei doi băieţi ai mei deţin această afacere, eu nu mă amestec în treaba lor, însă un lucru trebuie să fie clar: proprietatea trebuie ocrotită, nu numai garantată, iar oamenii aceia şi-au bătut joc de munca lor de zi şi noapte..."

Comenteaza