Bătut de poliţişti după ce a fost luat drept proxenet când îşi căuta pisica

Bătut de poliţişti după ce a fost luat drept proxenet când îşi căuta pisica
Un bărbat şi soţia lui cer 28.000 de euro de la poliţişti trimişi în judecată pentru că i-au agresat fizic şi verbal pentru un nevinovat... “Pis, pis, pisi”.

Radu şi Viorica Vaida s-au prezentat în 25 martie la Curtea de Apel, însă procesul celor doi poliţişti a fost amânat. Soţii Vaida au rememorat pentru ZIUA de CLUJ evenimentele din seara zilei de 13 aprilie 2010, o dată pe care nu o vor uita niciodată. Bărbatul, care încă mai resimte dureri la umăr, spune că a ieşit din casă să-şi caute pisica pe stradă şi s-a ales cu o bătaie zdravănă pe motiv că ar fi proxenet. Poliţiştii Daniel Mora şi Otniel Podea au declarat în faţa anchetatorilor că Vaida a încercat să-i lovească şi că ei doar l-au imobilizat.

Cei doi poliţişti de la Brigada de Combatere a Crimei Organizate au fost trimişi în judecată în luna decembrie, însă procesul nu a început încă, fiind amânat de patru ori din diverse motive. "Vrem să se judece odată, să terminăm cu asta", spun soţii Radu şi Viorica Vaida, care s-au constituit părţi civile în proces. El cere daune morale de 20.000 de euro pentru bătaia încasată, iar ea 8.000 de euro pentru că a fost împinsă şi înjurată. De asemenea, bărbatul a solicitat plata de către poliţişti a cheltuielilor medicale, de 5.000 de lei. La aproape un an de la incident, Radu Vaida spune amuzat că a avut un mare ghinion.

"Era în seara de 13 aprilie 2010 şi am ieşit din casă să-mi caut una dintre pisici, care e neagră, după ce copilul mi-a spus că cealaltă este moartă pe stradă. A oprit lângă mine o dubă pe care nu scria nimic, din care s-au dat jos doi bărbaţi. Le-am spus că-mi caut pisica, iar ei au zis că fac mişto de ei. Când să merg în casă să iau buletinul, unul m-a lovit cu pumnul după cap, de am picat jos, iar apoi au dat cu picioarele unde apucau. La una din lovituri am simţit că s-a rupt ceva în umăr. Şi acum mai simt câteodată, noaptea, o durere aşa, în interior", a povestit Vaida pentru ZIUA de CLUJ. Culmea ironiei, bărbatul a fost poliţist, însă acum se ocupă cu transporturi rutiere.

Soţia bărbatului bătut, Viorica, susţine că a ieşit la rândul ei din casă şi a încercat să oprească agresiunea. "Am fost îmbrâncită şi jignită de cei doi poliţişti", a spus femeia. Radu Vaida a fost încătuşat şi dus la sediul Poliţiei din Dej, cu toate că el susţine că le-a spus celor doi actuali inculpaţi să cheme o ambulanţă, căci avea dureri groaznice. O martoră din dosar le-a declarat anchetatorilor că l-a auzit pe Vaida cerând ajutor medical în sediul poliţiei. "Din biroul învecinat am auzit văietele lui Vaida, care striga că-l doare şi că nu mai poate", a spus martora. În cele din urmă, a fost chemată o ambulanţă, după ce a ajuns la sediul poliţiei şi fratele bărbatului lovit, Lucian Vaida, care este poliţist la biroul rutier din Dej. Certificatul medico-legal primit de victimă a indicat 40 de zile de îngrijiri medicale pentru fractură completă cu deplasare la clavicula dreaptă şi mai multe contuzii.

Poliţiştii Daniel Mora şi Otniel Podea au declarat la Parchet că erau în misiune pentru combaterea prostituţiei şi a proxenetismului în zona autogării Dej. Astfel, cei doi poliţişti au luat-o în maşină pe o prostituată şi încercau să-i depisteze "peştele". "Am văzut un bărbat care supraveghea zona. I-am spus că sunt poliţist, i-am arătat legitimaţia şi i-a spus să se legitimeze. Nu a spus cum îl cheamă şi că locuieşte acolo şi că să ne vedem de treabă că el îşi caută pisica", a spus Mora. Acesta susţine că în momentul în care a încercat să-l bage pe Vaida în maşină pentru a-l duce la poliţie să-l legitimeze, acesta ar fi încercat să-l lovească pe celălalt poliţist.

"L-am pus pe burtă. Colegul i-a pus un genunchi pe spate pentru a-l fixa. Nu l-a lovit nimeni cât era jos", a declarat poliţistul. Acesta este contrazis de prostituata care era în maşină şi a asistat la scenă. Ea le-a spus procurorilor că "cei doi poliţişti l-au lovit repetat cu picioarele şi pumnii unde nimereau. Vaida Radu a fost lovit aşa cum loveşti un câine, fără milă". O altă martoră a declarat că bărbatul a fost lovit "cu pumnii în zona cefei şi a capului şi cu picioarele în zona coastelor şi a spatelui".

 

Comenteaza