Băut la volan, un tânăr şi-a distrus maşina şi a pus în pericol viaţa altor două persoane

Băut la volan, un tânăr şi-a distrus maşina şi a pus în pericol viaţa altor două persoane
Trei persoane au fost rănite sâmbătă noaptea în cartierul Mărăşti, într-un accident rutier produs pe fondul consumului excesiv de alcool.

Conform oamenilor legii, în jurul orei 23:10, un tânăr de 23 ani ce conducea un autovehicul pe strada Fabricii, pe fondul consumului de alcool şi al neadaptării vitezei la condiţiile de drum, a provocat un accident rutier grav.

Mai exact, el a intrat cu autovehiculul într-un stâlp situat în afara carosabilului, oprindu-se în gardul unui imobil.

Accidentul s-a soldat cu rănirea gravă a pasagerilor, doi tineri de 23 de ani din Cluj-Napoca, şi cu rănirea uşoară a conducătorului auto, în timp ce pagubele materiale au fost estimate la suma de 15.000 lei.

"În urma probatoriului administrat, faţă de cel în cauză a fost dispusă continuarea urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului", au transmis poliţiştii. 

Cercetările continuă pentru documentarea întregii activităţi infracţionale, sub coordonarea unităţii de parchet competente.

Comenteaza