Beat la volan, şi-a dat întâlnire cu un parapet

Beat la volan, şi-a dat întâlnire cu un parapet
Un şofer a avut ieri seară o întâlnire specială: urcându-se beat la volan, a ajuns să îmbrăţişeze un parapet.

Potrivit poliţiştilor, incidentul ce a avut loc ieri, în jurul orei 18:10, pe strada Donath, a fost produs de un bărbat de 30 de ani care, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice, circula cu viteză excesivă pe carosabilul umed din cauza ploii torenţiale. 

Astfel, într-o curbă la dreapta, a pierdut controlul asupra direcţiei şi a intrat în coliziune cu parapetul de protecţie, situat pe partea stângă a direcţiei sale de deplasare.

"Conducătorul auto, de 30 de ani, din localitatea Frata, se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, având o concentraţie de 0,64 mg/l alcool pur în aerul expirat", au precizat poliţiştii.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul savârşirii infracţiunii de „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe", faptă prevăzută de Codul penal.

Comenteaza