Berea cu sfeclă roșie sau ciocolată cu lucernă, create de studenții USAMV Cluj
- Scris de Ziua de Cluj
- 16 Iun 2016, 12:21
- Eveniment
- Ascultă știrea

Alimentele acestea și multe altele, precum și metodele prin care au fost preparate, fac parte din lucrarea de licență a tinerilor și au fost prezentate în cadrul celei de-a V-a ediții a Festivalului Alimentului. Evenimentul este special creat pentru tinerii care termină Facultatea de Știința și Tehnologia Alimentelor din cadrul USAMV Cluj-Napoca, iar la ediția din acest an au fost prezenți cu produse aproximativ 80 de studenți.
O studentă, Simona Cosmina Fodor, a pregătit dulceață din fructe de cactus cu adaos de coajă de ou și speră să găsească o soluție pentru scoaterea pe piață a acestui produs.
"Am încercat să valorific un subprodus din industria alimentară, și anume cojile de ou, aducând în produs un aport de calciu. În urma analizelor fizico-chimice pe care eu le-am făcut, am ajuns la concluzia că această dulceață din fruct de cactus conține anti-oxidanți, polifenoli și calciu. Se poate mânca pe pâine, pe biscuiți. Sper să fie o firmă interesată de această dulceață care este un produs funcțional", a spus Fodor, citat de agerpres.ro.
Alți studenți au venit la această expoziție cu feluri interesante de bere - una cu adaos de sfeclă roșie, care conferă produsului o spumă colorată și cu o tărie de 7%, alta cu zer, care are o alcoolemie mai scăzută, de doar 3,8%, iar alta cu ciocolată.