Bica cere eliberarea la ÎCCJ

Bica cere eliberarea la ÎCCJ
Radu Bica a fost adus astăzi la recursul de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, unde avocaţii săi au atacat sentinţa Curţii de Apel Cluj de a-l menţine, în continuare, în arest.

Bica a decis să îşi încerce şansele de eliberare la magistraţii bucureşteni, întrucât Curtea de Apel Cluj a decis în 30 aprilie să menţină starea de arest a inculpatului. Bica a fost arestat cu câteva zile înaintea fostului primar al Clujului.

Avocatul Mihai Giurgea, care îl reprezintă pe Bica la ÎCCJ, a cerut magistraţilor să ia în considerare faptul că, având în vedere stadiul procesual al acestui caz, nu se mai justifică menţinerea arestului. „Hotărârea Curţii de Apel Cluj, prin care s-a decis menţinerea în arest, a fost motivată lapidar, invocându-se că eliberarea sa ar duce la ştirbirea încrederii populaţiei în justiţie, adică nimic concret", a arătat Mihai Giurgea. ÎCCJ va decide astăzi dacă admite sau nu recursul lui Radu Bica.

Fostul vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Cluj a fost condamnat de către instanţa de fond, respectiv Tribunalul Cluj, la cinci ani de închsioare cu executare, iar avocaţii săi au făcut apel. Apărătorii lui Bica au solicitat Curţii de Apel Cluj achitarea clientului lor, şi în subsidiar, schimbarea încadrării juridice, din luare de mită în trafic de influenţă.

Bica a fost acuzat de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie că ar fi luat mită suma de 10.000 de euro de la femeia de afaceri Aspazia Droniuc, pentru a-i furniza informaţii ce ar fi putu-o ajuta să câştige un contract de mentenanţă pentru stadionul Cluj Arena. Aspazia Droniuc, denunţătoarea lui Bica, a fost condamnată la un an şi zece luni de închisoare cu suspendare, pentru dare de mită, întrucât şi-a recunoscut vinovăţia. În cazul ei, sentinţa a rămas definitivă.

 

 

Etichete
Comenteaza