Biciclete noi pentru copii din sate izolate din Apuseni

Biciclete noi pentru copii din sate izolate din Apuseni
| Foto: Liberty on Bike

Bicicletele vor fi cumpărate din donaţiile strânse în cadrul celei de-a cincea ediţii a evenimentului Liberty on Bike, organizat la sfârşitul săptămânii trecute de Liberty Technology Park Cluj şi asociaţia sportivă Tura de Noapte.

Competiția în urma căreia 20 de copii din comunități izolate din Munții Apuseni vor primi biciclete noi, a reunit cicliști amatori și profesioniști în cadrul a trei curse de profil, desfășurate la parcul tehnologic, în zone din oraș și în zone montane din Cluj.

În urma edițiilor din anii trecuți, alte 30 de biciclete au ajuns la copii care locuiesc în sate greu accesibile din Munții Apuseni și ajung cu greu la școală, transmit organizatorii evenimentului.

„Ne-am îndeplinit și de această dată dublul scop al evenimentului: să promovăm mișcarea și să contribuim la îmbunătățirea condițiilor de viață pentru copiii care trăiesc în zone izolate și sunt foarte limitați la deplasare. Ne bucurăm să vedem o implicare tot mai mare a comunității noastre în acest proiect de la un an la altul”, a declarat Nina Moldovan, CEO Liberty Technology Park Cluj.

Liberty on Bike 2018 a adus la startul celor trei competiții peste 130 de bicicliști amatori și profesioniști, mai mulți decât la ediția precedentă. La Criteriul Companiilor, cursă destinată comunității Liberty Technology Park Cluj și desfășurată vineri în interiorul parcului tehnologic, au participat 11 echipe. Peste 50 de bicicliști au pedalat apoi, sâmbătă, pe cei 35 de kilometri ai Gentlemen’s Race, iar proba de anduranță s-a desfășurat duminică, cu 7 echipe și 13 participanți individuali la Gran Fondo Beliș, un traseu de aproape 120 de kilometri, realizat cu scopul de a descoperi peisajele minunate din zona Beliș.

„Prin cele trei competiții din cadrul Liberty on Bike ne adresăm tuturor pasionaților de ciclism, fie că merg cu bicicleta la serviciu sau descoperă zone inedite ale țării pe două roți. Anul acesta am avut în total peste 130 de participanți, iar vremea a ținut și ea cu noi. Urmează să pregătim bicicletele și să le ducem copiilor în prima parte a lunii octombrie, cu sprijinul partenerilor de la CERT”, a declarat Dan Koblicska, reprezentant al asociației sportive Tura de Noapte.

Liberty on Bike este o competiție care încurajează mersul cu bicicleta ca parte a unui stil de viață sănătos și se desfășoară anual, în luna septembrie, începând cu anul 2014.

Comenteaza