Big Brother după Big Brother

Ne supraveghem proprii cetăţeni de 32 de ori mai mult decât o face FBI cu americanii. Şi asta în condiţiile în care, în nici un caz, nu se poate afirma că România este în prima linie a luptei antiteroriste.

Oare de ce? Oare de ce se întâmplă acest lucru, aşa cum reiese chiar din raportul Serviciului Român de Informaţii, pentru activitatea din 2014. Când, atenţie, Legea Big Brother nu fusese încă promulgată. Dar ce s-a întâmplat în acest an? Şi ce se va întâmpla în anii viitori? Când, în plus, va funcţiona şi Legea Big Brother. Cum va arăta România în viitor?

Cifrele sunt înspăimântătoare. Cu atât mai mult cu cât sursa lor este chiar raportul oficial al Serviciului Român de Informaţii, prezentat Parlamentului. Este un uriaş semnal de alarmă. Care conţine însă, pentru cine nu este răuvoitor, şi un element pozitiv. Mi se pare important şi chiar semnificativ faptul că, sub conducerea lui Eduard Hellvig, Serviciul Român de Informaţii a acceptat cel puţin această transparenţă. Să ne ofere, negru pe alb, cifrele de natură să ne înspăimânte.

Putem să-i cerem mai mult lui Eduard Hellvig? La modul ideal, da. Putem să-i cerem să pună capăt statului poliţienesc. Dacă suntem însă pragmatici, vom renunţa. Pentru că niciun şef al unui serviciu de informaţii din lume nu este dispus să renunţe, din propria iniţiativă, la o serie de avantaje. Nu de alta dar, probabil, că l-ar anatemiza subordonaţii. Dacă trebuie să se schimbe ceva, atunci schimbarea trebuie să vină din altă parte. Fie de la Parlament, fie de Instituţia Prezidenţială.

Dar să revenim la teribilele cifre. În 2014, SRI a făcut, numai pe siguranţă naţională, 2469 de solicitări de interceptări. Care i-au fost aprobate. Populaţia României este, una peste alta, de sub 20 de milioane de locuitori. Statele Unite, în acelaşi an, 2014, cu o populaţie de 319 milioane de locuitori, a avut nevoie de numai 1460 de mandate de interceptare. În condiţiile în care siguranţa naţională în Statele Unite este mult mai afectată pe frontul terorist. Şi să mai reţinem o cifră. Tot din raportul SRI. În ultimii zece ani, numărul mandatelor de interceptare a crescut, cu cât credeţi? Cu 700%.

În fine, bomboana pe colivă este pusă de o cifră finală, extrasă tot din raportul pe 2014. Dacă adăugăm şi numărul mandatelor solicitate de DNA şi DIICOT, ajungem la o sumă astronomică. 44.759 de mandate de interceptare. Nu mai fac nicio comparaţie cu Statele Unite, pentru că nu o să vă vină să credeţi care este rezultatul.

Să mai consemnăm un lucru pentru a înţelege mai bine cum stăm cu statul poliţienesc. Datele de mai sus sunt extrase din raportul de activitate al Serviciului Român de Informaţii. Evident că SRI nu avea cum să consemneze alte zeci, poate sute de mii de interceptări, care sunt efectuate direct de către serviciile specializate ale DNA şi DIICOT. Echipele de filaj ale celor două mari Parchete sunt dotate, în prezent, cu cea mai sofisticată aparatură de interceptare din lume.

Este vorba, nu numai de computere, nu numai de softuri, ci şi de gadgeturi care interceptează şi filmează în draci. Aceste operaţii nu trec pe la SRI şi nu ştim să fie supuse, în prealabil, aprobării vreunui judecător. De fapt, DNA, în special, dispune de singurul serviciu de spionaj intern, care, nici măcar formal, nu se află sub supravegherea Parlamentului sau Guvernului.

Iar tot ceea ce consemnăm, aşa cum afirmam la început, s-a petrecut înainte ca preşedintele Klaus Iohannis să-şi pună semnătura şi să promulge Legea Big Brother. O lege care permite stocarea a tot ce mişcă în materie de convorbiri telefonice ori comunicaţii pe internet timp de trei ani, interval în care instituţiile statului pot accesa orice fel de date.

Nici nu vreau să mă gândesc cum va fi Big Brother după Big Brother. Adică, cum va arăta, de pildă, raportul SRI pe 2016. Ce vom citi oare, cândva, în 2017, despre statul poliţienesc din România?