Bilanțul incendiului din Mărăști! 35 de persoane au fost evacuate, o mașină a fost distrusă și o persoană rănită
- Scris de Ziua de Cluj
- 11 Iun 2023, 10:30
- Eveniment
- Ascultă știrea

35 de persoane, care locuiau într-un bloc din Mărăști, au fost evacuate după ce o mașină, aflată în parcarea subterană, a luat foc.
„Echipajele noastre au lichidat rapid incendiul care a distrus complet autoturismul, subsolul de aproximativ 1500 mp fiind inundat cu fum.
Totodată, au fost inundate cu fum două dintre scările blocului.
În consecință, intervenția pompierilor a fost îngreunată de vizibilitatea redusă”, transmite ISU Cluj.
Potrivit pompierilor, două persoane au fost evaluate de către paramedici și au primit îngrijiri medicale. Un bărbat de 30 de ani prezenta o excoriație și o contuzie la nivelul unui membru superior iar o femeie a suferit un atac de panică, însă nu a fost necesar transportul acesteia la spital.
Informaţiile publicate pe site-ul ZCJ.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 120 de caractere, cu citarea sursei