Birdwatching pe malul Şomeşului. Clujenii, invitaţi să descopere speciile de păsări

Birdwatching pe malul Şomeşului. Clujenii, invitaţi să descopere speciile de păsări
În acest weekend clujenii au ocazia, sub îndrumarea specialiştilor ornitologi, de a studia speciile de păsări de pe malul Someşului.

Clujenii sunt aşteptaţi sâmbătă, 3 octombrie, pe malul Someşului, în dreptul platoului Sălii Sporturilor, între orele 10 și 14. Curioşii vor fi întâmpinaţi de specialiştii Societăţii Ornitologice Române (SOR) cu binocluri, lunete şi determinatoare.

Scopul acţiunii este popularizarea observării păsărilor (birdwatching). An de an, în primul weekend al lunii octombrie, mii de europeni participă la acest eveniment, completează fişe cu speciile de păsări sălbatice observate, iar apoi trimit rezultatele pentru a fi centralizate. În România, Euro BirdWatch este organizat în fiecare an de partenerul BirdLife International, Societatea Ornitologică Română.

Participanţii pot să îşi completeze singuri fişele de observaţie, care trebuie trimise apoi la sediul central al SOR, în București, prin email. Observaţiile din întreaga Românie vor fi trimise până duminică, 4 octombrie, la coordonatorul european al evenimentului, partenerul BirdLife International din Olanda.

Anul acesta, SOR mai organizează evenimente similare în Tulcea, Iaşi, Brăila, Pitești, Prahova, Alba-Iulia, Buzău, Baia Mare, Călăraşi, Bucureşti.

 

Comenteaza