Blindate şi aruncătoare de proiectile în Parcul Central din Cluj. Avioane şi paraşutişti de-asupra lacului Chios

Blindate  şi aruncătoare de proiectile în Parcul Central din Cluj. Avioane şi paraşutişti de-asupra lacului Chios

Clujenii sunt invitaţi, luni, la Ziua Forțelor Terestre, în Parcul Central din oraş. 

Luni, 23 aprilie, între orele 09.00 - 17.00, cu prilejul sărbătoririi Zilei Forțelor Terestre, la Cluj-Napoca, personalul militar și civil din unitățile Diviziei 4 Infanterie „Gemina” va organiza o serie de activități aniversative, astfel:

1. între orele 09.00 – 12.00, ceremonie militară și religioasă la Biserica militară cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din cartierul Gheorgheni. La serviciul religios de sfințire a picturii lăcașului de cult este invitat Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului;

2. între orele 10.00 – 17.00, „Sărbătoarea Forțelor Terestre” în Parcul Central „Simion Bărnuțiu” (Parcul Mare), zona Casino-Centrul de Cultură Urbană, după următorul program:

- între orele 10.00 – 14.00, expoziție de tehnică, armament și echipamente militare (printre mijloacele tehnice expuse se numără: transportoare amfibii blindate TAB B-33 Zimbru, TAB C-79, TAB 77; aruncătoare cal. 82 mm și 120 mm; complete Argus;  aruncătoare de grenade tip AG-9; complet UAV (drone); URO VAMTAC; complete de aruncătoare proiectile reactive; mașini de luptă din dotarea forțelor antiaeriene; tunuri obuziere; armament ușor de infanterie și pentru forțe de operații speciale; echipamente de comunicații și informatică, de geniu, de alipinism și parașutism; autovehicule de recuperare-evacuare și autotractoare; aquator; barcă pneumatică; snowmobil etc.);

- între orele 11.00 – 14.00, concursuri recreative pentru copiii din clasele primare, sub deviza #WeAreNATO (concurs desene pe asfalt cu tema „Prietenie. Toți pentru unul, unul pentru toți” și concurs sportiv „Pista cu obstacole hazlii”); proiecții de filme militare și expoziție de fotografie realizate de Studioul Cinematografic al Armatei; reprezentații ale Teatrului de păpuși Puck; spații expoziționale ale Biroului Informare-recrutare și ale Bazei 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu”; photocorner; exerciții aplicativ-militare (tiroliană, adăposturi improvizate, moduri de realizare a focurilor etc.);

- între orele 12.30 – 14.00, concert al Muzicii Militare a comandamentului diviziei în foișorul din parc;

- între orele 14.00 – 14.50, în clădirea Casino-Centrul de Cultură Urbană, sub conducerea comandantului Diviziei 4 Infanterie „Gemina”, general de brigadă Virgil-Ovidiu Pop, se va organiza „Adunarea festivă dedicată Zilei Forțelor Terestre”, la care, alături de militari din garnizoana Cluj-Napoca, sunt invitați să participe reprezentanții la cel mai înalt nivel ai autorităților publice județene și municipale;

- între orele 14.50 – 15.15, în zona lacului și a casinoului, exercițiu demonstrativ al cercetașilor Regimentul 317 ISR „Vlădeasa”, cu sprijinul mijloacelor tehnice aeriene ale Bazei 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu” și în cooperare cu militari din Brigada 6 Operații Speciale „Mihai Viteazul”; în scenariul exercițiului: inserția echipei de atac, realizarea sprijinului de foc, anihilarea santinelelor de către echipa de siguranță, capturarea liderului și exfiltrarea forțelor;

- între orele 15.15 – 15.40, concert al Muzicii Militare a comandamentului diviziei în foișorul din parc;

- între orele 15.45 – 17.00, concert de muzică dedicat Zilei Forțelor Terestre; în spectacol sunt invitați interpreți și ansambluri de muzică populară și ușoară, cum ar fi: Dumitru Fărcaș, Ionuț Suciu, Lucia Potra, Mariana Sfechiș, Marcel Avram, Claudia Suciu, Felix Gălan, Maria și Gabriel Arba, Ansamblul Mărțișorul al Casei de Cultură a Studenților, Genessis Dance Studio, Dede Diana Pop etc.

La „Sărbătoarea Forțelor Terestre” din Cluj-Napoca sunt așteptați clujeni de toate vârstele, cărora li se oferă posibilitatea de a-și condimenta plimbarea din parc cu diverse „activități militare”.

(Foto articol: Bogdan Pop)

Comenteaza