Foto Boc a dat o fugă pe la Oser: „Am întâlnit oameni faini, povești adevărate și lucruri care poartă cu ele amintirea altor vremuri”
- Scris de Ziua de Cluj
- azi, 15:38
- Eveniment
- Ascultă știrea
Primarul Emil Boc a fost sâmbătă, în zi de târg la piața de vechituri Oser din municipiul Cluj-Napoca, de unde spune că a plecat cu mai multe lucruri interesante, dar mai ales cu povești și întâlniri memorabile.
Potrivit edilului, oamenii sunt cei care dau suflet acestui loc și păstrează vie o tradiție a Clujului transmisă din generație în generație.
„Oserul Clujului – un loc unde istoria nu se citește. Se trăiește.
Am trecut prin Oserul Clujului și, ca de fiecare dată, am găsit mult mai mult decât o piață. Am întâlnit oameni faini, povești adevărate și lucruri care poartă cu ele amintirea altor vremuri.
Obiecte vechi, cărți, fotografii, ceasuri, unelte sau mici comori despre care poate nu știm cine le-a folosit cândva, dar care continuă să spună o poveste. Oserul are ceva ce nu poate fi construit de la zero: autenticitate. Aici trecutul și prezentul stau la aceeași masă.
Aici mai negociem, mai glumim, ne întâlnim și descoperim că uneori un obiect aparent fără valoare pentru cineva poate deveni o adevărată comoară pentru altcineva. Și, mai ales, aici sunt oamenii. Ei dau suflet acestui loc și păstrează vie o tradiție a Clujului transmisă din generație în generație.
Am plecat din Oser cu câteva lucruri interesante, dar mai ales cu povești și întâlniri memorabile. Pentru că uneori cele mai valoroase lucruri pe care le găsești într-un târg nu sunt de vânzare”, a transmis Emil Boc.











