Boc, despre excluderea lui Danileț din Magistratură: "Exces de măsură din partea CSM/ Sunt unul dintre cei care îl admiră''

Boc, despre excluderea lui Danileț din Magistratură: "Exces de măsură din partea CSM/ Sunt unul dintre cei care îl admiră''
Edilul clujean și-a propus să introducă tehnologia pe scară largă în oraș

Primarul Clujului, Emil Boc, a vorbit despre excluderea judecătorului Cristi Danileț din Magistratură în urma unor videouri postate pe rețelele de socializare, în care taie gardul viu sau curăță piscina din curtea casei în care locuiește.

"M-am uitat la cazul judecătorului Danileț de la Cluj. Și acolo mi s-a părut un exces de măsură din partea CSM-ului, o măsură disproporționată raportată la gravitatea faptei. În societate, trebuie să avem măsuri care să poată fi înțelese, apreciate, justificate și explicate public. Sunt unul dintre cei care îl admiră pe judecătorul Danileț, pentru modul în care se implică în viața comunității, îmi amintesc că la începutul pandemiei a fost unul dintre aceia care a susținut campania "Vă vedem de la Cluj", ajută tinerii și vorbește pe limba lor, fără să facă rabat de la lege, trebuie respectate aceste lucruri. Evident, este un text de lege care spune că magistratul trebuie să se abțină de la acțiuni care să poată genera o imagine publică negativă pentru justiție; întrebarea logică se pune: a tăia gardul viu atinge această imagine? Răspunsul meu categoric este: NU! Să vorbești cu infractorii, să susții acte contrare legii, acolo vii în contradicție cu această lege. Am încredere în Înalta Curte de Casație și Justiție că va rezolva favorabil decizia CSM", a declarat edilul Emil Boc la radio Napoca.

Judecătorul Cristi Danileț anunță că CSM a decis luni excluderea sa din magistratură din cauza a două filmulețe publicate anul trecut pe TikTok despre care magistratul spune că reflectă viața sa privată și nu au legătură cu justiția. Cristi Danileț a contestat decizia CSM la Înalta Curtea de Casație și Justiție.

CSM a considerat că cele două filmulețe înfățișează o „conduită prin care se aduce atingere imaginii justiției”, spune Cristi Danileț. El precizează că tăia gardul viu de acasă, respectiv curăța o piscină în cele două filmulețe incriminate de Consiliul Suprem al Magistraturii. Potrivit unor surse din cadrul CSM, Danileţ a fost sancţionat cu excluderea din magistratură pentru că este deja la a doua abatere disciplinară şi ar fi penibilizat profesia prin postările video de pe Tik Tok.

În mai anul trecut, Înalta Curte de Casație și Justiție a menținut decizia CSM prin care judecătorul Cristi Danileţ a fost sancționat disciplinar pentru o postare de pe Facebook.  Danileț a fost sancționat cu o diminuare a indemnizației de 5%, timp de două luni, tot pentru „manifestări care aduc atingere onoarei sau probităţii profesionale ori prestigiului justiţiei, săvârşite în afara exercitării atribuţiilor de serviciu”.

În ianuarie 2019, Danileţ a postat următorul text pe Facebook: „Poate că cineva remarcă totuşi succesiunea atacurilor, destructurărilor şi decredibilizărilor la adresa următoarelor instituţii: DGIPI, SRI, SPP, Poliţia, DNA, Jandarmeria, PICCJ, ICCJ, Armata. Nu par întâmplătoare după declararea sus şi tare a ‘abuzurilor instituţiilor de forţă’. Ştim cu toţii ce ar însemna lipsirea de eficienţă sau, mai rău, preluarea controlului politic asupra acestor instituţii: servicii, poliţie, justiţie, armată? Şi, apropo de Armată: oare s-a aplecat cineva asupra dispoziţiilor art. 118 alin. (1) din Constituţie potrivit cărora ‘Armata este subordonată exclusiv voinţei poporului pentru garantarea (…) a democraţiei constituţionale’? Ce ar fi dacă într-o zi am vedea armata pe stradă păzind … democraţia, că tot am văzut azi că e în scădere coeficientul?! Nu v-ar surprinde să realizaţi că ar fi … constituţional!? Eu cred că nu vedem pădurea din cauza copacilor”, a scris Danileţ.

Cristian Danileț este cunoscut drept unul dintre magistrații reformiști din România. El a fost consilierul fostului ministru al Justiţiei, Monica Macovei. 

Comenteaza