Boc spune că deşeurile pot fi duse în continuare la depozitul temporar de la Pata Rât VIDEO
- Scris de Cosmin Oanţă - Realitatea TV Cluj
- 07 Noi 2012, 19:06
- Eveniment
- Ascultă știrea

Închiderea rampei de gunoi de la Pata Rât începe să îşi arate efectele. Dacă în unele zone ale oraşului firmele de salubrizare şi-au făcut datoria, există şi cartiere în care deşeurile nu au mai fost ridicate de câteve zile. Tomberoanele şi ghenele sunt pline, iar sacii cu resturi menajere au început să ocupe trotuarele.
Întrebat dacă primăria a găsit vreo soluţie pentru depozitarea gunoaielor, primarul Emil Boc îi contrazice pe oficialii Gărzii de Mediu şi spune că deşeurile pot fi duse în continuare la depozitul temporar de la Pata Rât.
"Dumneavoastră nu aţi citit documentele pe care eu le-am citit. Actul Gărzii de Mediu se referă la cea veche, care face parte din normativele europene. Şi la cea temporară, nici una nu mai poate fi folosită. Vă repet, potrivit practicii existente, pe o locaţie adiacentă se amenajează temporar o platformă de depunere a gunoaielor. Doar n-o să le depun la uşa dumneavoastră sau la uşa televiziunii", a spus Emil Boc
Proprietarul rampei susţine declaraţiile primarului.
"Practic, pentru o perioadă mai scurtă, de câteva luni, un an, legiuitorul obligă operatorul să ducă deşeurile depozitate temporar. Aici platforma face parte din perimetrul depozitului. Când se închide depozitul, odată cu închiderea depozitului se închide şi platforma, fără să încalci nici o prevedere legală", a declarat Eugen Vereş, proprietar rampă de gunoi.
În scandal s-a implicat şi Consiliul Judeţean Cluj, care va sprijini primăria în găsirea unei soluţii.
O soluţie ar fi centrul integrat de management al deşeurilor, care se construieşte în zona fostei rampe de gunoi, dar prima celulă de depozitare nu va fi terminată mai devreme de mijlocul anului viitor.