Braconieri prinşi la vânătoare în Dârja. Aveau la ei o armă cu lunetă VIDEO
- Scris de Ziua de Cluj
- 06 Dec 2013, 14:11
- Eveniment
- Ascultă știrea
"Poliţişti din cadrul Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase au prins în flagrant, în fondul de vânătoare 11 Panticeu, 2 bărbaţi, ambii din comuna Panticeu, care stăteau la pândă în scopul capturării unor exemplare de vânat, având asupra lor o armă letală cu glonţ. Din primele verificări şi cercetări efectuate, poliţiştii au stabilit că bărbatul de 43 de ani, dotat cu armă letală, l-a contactat pe celălalt bărbat de 33 ani şi împreună s-au deplasat cu autoturismul de teren pe raza satului Dîrja, în fondul de vânătoare în zona denumită popular "la Perii Dărjii", unde au fost surprinşi în timp ce stăteau la pândă", se arată într-un comunicat remis presei.
La domiciliul bărbatului de 33 ani poliţiştii au descoperit 192 cartuşe cu glonţ, pe care acesta le deţinea fără drept şi despre care a declarat că le-a primit spre păstrare de la celălalt bărbat.
Cercetările sunt continuate de către poliţişti sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de braconaj şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, fapte prevăzute şi pedepsite de art.42, alin.1, lit. A, ind. 1 din Legea nr.407/2006 privind vânătoarea şi protecţia fondului cinegetic, respectiv art. 279, alin.1 Cod Penal.