"Busolă" pentru alegeri. Aplicație pentru Europarlamentare, lansată la Cluj
- Scris de Ziua de Cluj
- 08 Mai 2019, 11:11
- Eveniment
- Ascultă știrea
Centrul pentru Studiul Democrației, din cadrul UBB Cluj-Napoca, și consorțiul european Preference Matcher, lansează o aplicație online pe tema alegerilor europarlamentare de pe 26 mai.
Site-u www.votulmeu.com este un instrument online prin care utilizatorii își pot exprima opinia cu privire la 27 de subiecte politice de actualitate, ceea ce permite aplicației să compare pozițiile lor cu cele ale celor mai relevante care participă la aceste alegeri în România, atât pentru fiecare subiect în parte, cât și la nivel general.
De asemenea, utilizatorii au posibilitatea de a răspunde la o serie de întrebări suplimentare care sporesc acuratețea rezultatelor. Acestea sunt prezentate sub forma mai multor grafice, care permit utilizatorilor să își vizualizeze poziția raportat la fiecare candidat.
VOTUL MEU este un instrument care nu recomandă utilizatorilor cu cine să voteze, ci să își compare propriile poziții cu cele ale candidaților.
Aceeași echipă de cercetători a realizat aplicația VOTUL MEU cu ocazia alegerilor parlamentare din 2012 și 2016 și alegerilor prezidențiale din 2014 și a făcut parte din consorțiul european care a realizat aplicația EUvox cu ocazia alegerilor europarlamentare din 2014.
"Acest proiect este independent politic, nu are niciun interes financiar, iar răspunsurile oferite de utilizatori rămân anonime. De asemenea, nu colectează date private precum număr de telefon sau adresă. Datele obținute de cercetători din răspunsurile utilizatorilor vor fi folosite strict în scop academic", menționează echipa Votul Meu.