Cadre didactice universitare suspectate de corupţie. Percheziţii în Bucureşti, Ilfov, Vâlcea şi Olt

Cadre didactice universitare suspectate de corupţie. Percheziţii în Bucureşti, Ilfov, Vâlcea şi Olt
Poliţiştii şi procurorii fac 22 de percheziţii în Bucureşti şi judeţele Ilfov, Vâlcea şi Olt, fiind vizate mai multe cadre didactice şi salariaţi ai unei instituţii de învăţământ superior din Capitală, cercetaţi pentru fapte de corupţie şi fals. În urma percheziţiilor vor fi duse la audieri 40 de persoane, se arată într-un comunicat de presă al Poliţiei Române.

"În cauză se efectuează cercetări faţă de mai multe cadre didactice şi salariaţi ai unei instituţii de învăţământ superior din municipiul Bucureşti, pentru fapte de corupţie şi fals", a precizat Poliţia Română.

Potrivit unor surse judiciare, în acest caz ar fi vizate cadre didactice de la Universitatea Bioterra, care ar fi pretins bani de la studenţi pentru acordarea unor note mai mari la licenţă.

La percheziţii participă ofiţeri de poliţie de la Inspectoratului General al Poliţiei Române, împreună cu cei de la Serviciul de Investigare a Fraudelor Vâlcea şi Poliţia Capitalei, sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea.

 

Comenteaza