Cal ridicat de poliţie de pe străzile Floreștiului / Amenda pe care trebuie să o achite proprietarul pentru a-l recupera
- Scris de Silvia Pugna
- 27 Iul 2023, 09:48
- Eveniment
- Ascultă știrea
Suntem obişnuiţi cu caii care hoinăresc pe străzile din Floreşti. Primarul Bogdan Pivariu anunţă că vremurile în care pe străzile localității umblau cai în derivă, au apus.
"Vremurile în care pe străzile localității umblau cai în derivă, au apus. Ieri, Politia Locală din Florești alături de reprezentanții RADP Cluj, au ridicat un cal nesupravegheat, care punea în pericol circulația pe străzile din Florești.
Proprietarul a fost obligat să achite o amendă de 2. 540 lei pentru a reintra în posesia calului. Le aduc la cunoștință încă o dată proprietarilor de animale, în special de cai, să nu îi lase nesupravegheați pe străzile publice.
Administratia din Florești are toleranță 0 la astfel de situații", a transmis primarul Floreştiului Bogdan Pivariu pe pagina de Facebook.