Video Camion cu lemn de aproape 200.000 de euro, oprit în Cluj: ce au descoperit polițiștii

Camion cu lemn de aproape 200.000 de euro, oprit în Cluj: ce au descoperit polițiștii

Polițiștii Secției 8 Poliție Rurală Huedin au oprit în trafic, pe DN1 E60, în comuna Poieni, un ansamblu de vehicule care transporta material lemnos, aparținând unei societăți comerciale din județul Bistrița-Năsăud.

În urma verificărilor efectuate împreună cu specialiști ai Gărzii Forestiere Cluj, precum și a datelor din aplicația SUMAL, au fost constatate neconcordanțe între cantitatea de lemn înscrisă în documente și cea identificată în realitate. Diferența a fost de 5,648 metri cubi, iar încărcătura conținea și deșeuri rezultate din prelucrarea lemnului.

“În cauză, polițiștii s-au sesizat din oficiu sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de transport al materialelor lemnoase cu aviz de însoțire emis în mod legal, pentru care diferența dintre volumul înscris în avizul de însoțire și volumul constatat cu ocazia controlului depășește 20%, dar nu mai puțin de 5,01 metri cubi materiale lemnoase, faptă prevăzută și pedepsită de Codul silvic, precum și introducerea, modificarea sau ștergerea de date informatice în sistemul informațional integrat pentru păduri, în scopul producerii de consecințe juridice, faptă prevăzută și pedepsită de Codul silvic”, a transmis IPJ Cluj. 

De asemenea, a fost dispusă măsura ridicării în vederea confiscării a ansamblului de vehicule, evaluat la aproximativ 190.000 de euro.

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .