Campion mondial la turneul de tenis al medicilor

Campion mondial la turneul de tenis al medicilor
Un stomatolog clujean a câştigat medalia de aur la categoria peste 55 ani, la campionatul organizat de World Medical Tennis Society.
Clujeanul Constantin Hulpe, fost jucător profesionist de tenis, şi-a învins toţi adversarii la campionatul mondial al medicilor organizat în acest an în Slovacia. Hulpe ar fi putut ajunge un mare nume în tenis, fiind de două ori campion naţional la juniori, însă cariera i-a fost stopată de comunişti.

La campionatul organizat în localitatea Bystrica din Slovacia au participat peste 250 de medici din 24 de ţări de pe toate continentele. “La categoria mea a existat un tabel eliminatoriu de 32 de participanţi. A fost în semifinală un israelian pe care l-am învins greu. Apoi, finala am jucat-o cu un suedez, Lars. Nu s-a acordat premiu în bani, dar cupa aceasta înseamnă mult mai mult pentru mine decât orice sumă. Să ştiu că sunt numărul unu în lume la ceva”, spune medicul stomatolog Constantin Hulpe. Pe lângă locul 1 la simplu, Hulpe a obţinut şi medalia de bronz la dublu, la categoria +45 de ani, alături de medicul pediatru clujean Ioan Mureşan.

Constantin Hulpe joacă în mod constant tenis amator pe terenurile de Cluj. “Sunt sparing partner petru mulţi juniori buni. Unul dintre ei este Patrick Ciorcilă, care a evoluat foarte mult în ultimii trei ani. Este un junior de perspectivă”, a spus medicul. Acesta putea ajunge un mare jucător, fiind campion naţional la juniori în 1962 şi 1965, dar a avut ghinionul să trăiască în România pe timpul regimului comunist. “Fratele meu şi-a depus cerere pentru a pleca din ţară în 1972, căci urma să se căsătorească cu o nemţoaică. A plecat în 1977, însă din ’72 pe mine nu m-au mai lăsat să ies din ţară ca să merg la competiţii, căci ziceau că o să rămân în Germania. 13 ani m-au ţinut aici în ţară, ceea ce mi-a afectat cariera”, povesteşte Hulpe.

Actualul medic a fost, constant, în primii trei juniori din ţară până a împlinit 18 ani. După aceea a intrat la Facultatea de Filologie, secţia Engleză-Germană. “Am lăsat-o mai moale cu tenisul căci era mult de învăţat”, susţine fostul jucător. A predat ca profesor la Gherla, după care în 1986 a intrat la Facultatea de Medicină. După Revoluţie, a ajuns, în cele din urmă, în Germania, unde a lucrat ca stomatolog. Acum profesează în Cluj, câte două ore pe zi la un cabinet, dar vrea să-şi deschidă propriul cabinet într-un spaţiu din Piaţa Mihai Viteazul, pentru care este, momentan, în litigiu la instanţă.

Comenteaza