Foto Când va ajunge la Cluj-Napoca trenul Connecting Europe Express care pleacă astăzi din Lisabona, în călătoria sa prin 26 de țări
- Scris de Ziua de Cluj
- 02 Sep 2021, 08:44
- Eveniment
- Ascultă știrea
UE s-a decis ca un tren simbolic, numit Connecting Europe Express, să traverseze Europa timp de mai bine de o lună, pornind joi de la Lisabona și terminând pe 7 octombrie, la Paris. Trenul va trece şi prin gara din Cluj-Napoca în luna septembrie.
Connecting Europe Express va călători peste 20.000 km, va trece prin 26 de țări și va opri în peste 100 de localități, a anunțat miercuri Comisia Europeană. Trenul pleacă în lungul său parcurs pe 2 septembrie, din Lisabona, la ora 15.51, din gara Lisboa Oriente și prima oprire va fi aproape patru ore mai târziu în orașul portughez Covilhã. Trenul își va încheia drumul pe 7 octombrie, în gara Paris Est.
În România, trenul va ajunge pe 17 septembrie, intrând pe la Giurgiu și va ieși din țară pe 18 septembrie, pe la Curtici. Cluj-Napoca este unul dintre oraşele în care va ajunge trenul în data de 18 septembrie 2021, la ora 18:23. Trenul va staţiona o jumătate de oră la Cluj şi apoi va pleca la 18:53 spre Oradea.
De-a lungul călătoriei, sunt prevăzute diverse evenimente pentru a întâmpina trenul în gările în care se va opri în Europa. Persoanele pasionate de căile ferate vor putea urmări, de asemenea, dezbaterile care vor avea loc la bord, precum și conferințele privind politica UE în domeniul infrastructurii și rolul rețelei transeuropene de transport, care vor fi transmise în direct pe site-ul web al evenimentului de la Lisabona, București, Berlin și Bettembourg.
„Connecting Europe Express va deveni o conferinţă continuă, un laborator şi un forum de dezbatere publică cu privire la modul în care transportul feroviar poate deveni mijlocul de transport de predilecţie, atât pentru călători, cât şi pentru întreprinderi. Vă invităm să-l întâmpinaţi călduros când se va opri într-o gară din apropiere”, a declarat comisarul european pentru transporturi, Adina Vălean.