Căpâlneanu: Institutul Inimii este supereficient, nu merită desfiinţat

Căpâlneanu: Institutul Inimii este supereficient, nu merită desfiinţat
Propunerea Consiliului Judeţean (CJ) Cluj de a desfiinţa anumite instituţii din subordinea sa pentru a le îngloba într-una singură din acest domeniu a stârnit îngrijorarea specialiştilor.
“Sper să nu se întâmple aşa ceva, dar bate un vânt rău. Nu ni s-a dat o explicaţie coerentă, de ce se urmăreşte comasarea sau diluarea acestora. Practicăm procedee de înaltă performanţă. Nu văd nici un motiv ca unităţile care merg bine să le desfiinţăm şi să le includem în diverşi mamuţi sanitari care merg prost”, a declarat Radu Căpâlneanu, managerul Institutului Inimii, aseară, în cadrul emisiunii Ediţie Specială, moderată de Octavian Hoandră şi difuzată de REALITATEA TV Cluj. “Noi avem un buget pe care-l executăm conform legii, însă partea de finanţare cunoaşte întârzieri cu lunile. E datoria Casei de Asigurări de Sănătate, care nu-şi onorează contractele”, a atras atenţia managerul Institutului Inimii.
Comenteaza