Capturi mai mici, dar mai multe: poliţiştii sunt cu ochii pe traficanţii de brazi

Capturi mai mici, dar mai multe: poliţiştii sunt cu ochii pe traficanţii de brazi
Cu sărbătorile la uşă, poliţiştii au intensificat acţiunile pebntru prevenirea şi combaterea delictelor silvice, precum şi a altor fapte ilicite săvârşite pe timpul exploatării, transportului, prelucrării, debitării şi comercializării de material lemnos.

Astfel, luni în jurul orei 15:30 poliţiştii din cadrul Secţiei 8 Poliţie Rurală Huedin au depistat pe raza localităţii Călăţele material lemnos abandonat, care nu prezenta marcă silvică.

În urma verificărilor efectuate, oamenii legii au stabilit că materialul lemnos aparţine unui bărbat de 61 de ani din Călăţele, acesta neputând prezenta documente legale de provenienţă a materialului lemnos, conform prevederilor legale.

"Bărbatul a fost sancţionat contravenţional, iar cei peste doi metri cubi de lemn, specia molid, în valoare de circa 700 de lei, au fost predaţi în custodie ocolului silvic competent", au transmis reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj. 

De asemenea, oamenii legii au oprit pentru control, pe raza cătunului Călăţele Pădure, un autovehicul cu care se transportau pomi de Crăciun nemarcaţi, de esenţă brad. Şoferul, un bărbat de 37 de ani din Călăţele, nu a putut prezenta documente de însoţire a mărfii, astfel că a fost sancţionat contravenţional, iar pomii au fost confiscaţi.

Tot luni, în jurul orei 15:10, poliţiştii din cadrul Secţiei 6 Poliţie Rurală Floreşti au depistat pe DJ 107P un bărbat care transporta 15 brazi cu o autoutilitară, fără a deţine acte de provenienţă şi transport.

"În urma controlului efectuat, bărbatul de 30 de ani, din comuna Gilău, a fost sancţionat contravenţional, conform Legii nr. 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice", au mai precizat oamenii legii. 

De asemenea, în jurul orei 20:40, pe DJ 107N, în localitatea Gilău, a fost depistat un tânăr care transporta cu un autovehicul 13 brazi fără a deţine acte de provenienţă şi transport. LA fel ca în cazurile precedente, şoferul, un bărbat de 21 de ani din Măguri Răcătău, a fost sancţionat contravenţional, conform Legii nr. 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice.

 Astfel, cei 33 pomi de Crăciun, specia brad, au fost confiscaţi şi predaţi reprezentanţilor ocolului silvic.

Comenteaza