Care sunt cele mai bune şi cele mai proaste şcoli din Cluj VIDEO

Care sunt cele mai bune şi cele mai proaste şcoli din Cluj VIDEO
Evaluarea naţională de săptămâna trecută a conturat un clasament al şcolilor din judeţ. Cel mai bine s-au prezentat, din nou, elevii de la Colegiul Naţional Emil Racoviţă, a căror medie a trecut de 9. La polul opus sunt elevii unor şcoli de la ţară, care au obţinut medii extrem de mici.

Numai două şcoli clujene au obţinut medii peste 9 la examenele de evaluare naţională. Este vorba despre Colegiul Naţional Emil Racoviţă, media 9,22, şi şcoala Ioan Bob, cu 9,15.

Şcoli clujene de top

1. Colegiul Naţional "Emil Racoviţă" 9,22
2. Şcoala "Ioan Bob" 9,15

"Racoviţă" este şi campioana de anul trecut. Într-un top naţional întocmit pe baza rezultatelor elevilor din anul 2011, colegiul clujean se afla pe locul al patrulea.

La coada clasamentului sunt şcolile de la ţară. Elevii din Feleacu şi Ploscoş, precum şi cei din gimnaziul Colegiului Tehnic "Ioan Raţiu" din Turda au realizat medii sub 3.

3. Şcoala Ştefan Micle Feleacu 2,74 4
2. Colegiul Tehnic Dr. Ioan Raţiu 2,60 13
1. Şcoala cu clasele I-VIII Ploscoş 2,35 5

Potrivit inspectorilor şcolari, unul dintre motivele pentru care s-au obţinut note atât de mici este metoda învăţământului simultan, la care se recurge din cauza numărului mic de elevi.

"Rezultatele din mediul rural sunt de aşteptat mai slabe decât cele din urban. Asta este una din priorităţile pe care le voi avea împreună cu echipa mea în perioada următoare. Să vedem ce se poate face pentru a apropia, pentru că vrem, nu vrem să recunoştem, este o diferenţă foarte mare între mediul rural şi cel urban", spune inspectorul şcolar general Valentin Cuibus.

Deşi au obţinut medii mici, elevii din aceste şcoli vor putea să se înscrie la licee sau grupuri şcolare. Şi asta pentru că la nota de admitere se iau în calcul şi mediile din anii de studiu V-VIII.

Reporter: Andreea Popa
Imagine: Florin Dan

Comenteaza