Carte despre manipulare a unei tinere de 22 de ani. "N-am ales să scriu despre homosexualitate, pur și simplu s-a întâmplat"

Cel puțin o dată în viață, toată lumea a auzit dictonul “arta cere sacrificii”. O tânără scriitoare clujeană arată însă cum “arta îți acaparează viața” până la nivelul în care universul creat ajunge să se contopească cu propria sa existență. O tânără scriitoare clujeană vorbește despre procesul său creativ și, mai ales, despre cum au ajuns personajele sale să treacă din universul imaginar și să facă parte în mod activ din viața sa.

Cu doar două zile înainte de a împlini 22 de ani, Oana Heller și-a lansat primul său roman, "La început a fost minciuna". Romanul, a cărui temă principală este manipularea, face parte dintr-un proiect inedit pentru scena literară clujeană. Pe de o parte, reprezintă începutul unui proiect transmedia ce îmbină literatura cu arta. Pe de altă parte, deschide o serie de romane scrise în tandem de Oana și Maria Heller. Nu sunt surori, ci prietene de suflet care şi-au luat acelaşi nume, Heller, ca pseudonim. 

Spre deosebire de alte serii scrise de mai mulți autori, în proiectul celor două scriitoare, fiecare dintre ele are un rol diferit. Oana are lucrarea ei, pe când Maria are și ea propria lucrare, intitulată "Fața în palme", nepublicată încă. Fiecare roman are propria sa temă, propria acțiune și propriul stil narativ, fiind opere de sine stătătoare. Numitorul comun între ele îl reprezintă prezența aceluiași univers creativ, univers care se intercalează în lucrările lor.

Ceea ce le diferențează pe tinerele autoare de alți scriitori este modul inedit de a-și contura personajele, modul în care acestea au ajuns să fie o parte integrată din viața lor.

Întâi personajele, apoi acțiunea

Dacă unii scriitori întâi aleg subiectul lucrării, apoi determină cum îl vor trata, cum vor organiza acțiunea, și abia apoi ajung la conturarea personajelor, în cazul Oanei situația stă exact pe dos.

Deși știa încă de la o vârstă fragedă că va scrie, nu știa exact ce. De fapt, întâi au venit personajele, împreună cu personalitatea lor, abia apoi acțiunea și doar într-un final s-a ajuns și la alegerea temei. "Mai întâi au venit personajele, nu mi-a venit ideea să scriu romanul. Știam că o să scriu, dar nu știam că o să scriu cartea asta, nu știam că o să aibă plotul ăsta, prima dată au venit personajele. Rebeca a fost primul personaj, apoi a fost Eric; Thomas nu știu când a apărut, dar a apărut la un moment dat și pur și simplu s-a centrat totul pe el. Personalitățile lor erau conturate de la început într-o măsură foarte, foarte mare. Chiar și în variantele mele vechi de roman, sunt aceleași; Thomas e tot la fel, Eric e la fel, nu s-au făcut schimbări mari, numai că acum sunt mai asumate, mai bine conturate, sunt niște oameni adevărați, nu sunt ca și niște păpuși", precizează ea.

Personajele, formate-n joacă

De-a lungul celor șapte ani în care a lucrat la romanul său, la conturarea personajelor a fost ajutată de Maria, pe care a cunoscut-o odată cu intrarea la liceu. Ambele se apucaseră să scrie, iar cu timpul, au ajuns să se ajute reciproc.

Încă de mică, Oana era pasionată de role-playing. Înainte de a o cunoște pe Maria, ea se juca împreună cu sora sa Laura: "când eram un pic cam prea mari să ne mai jucăm cu păpușile, am început să ne jucăm așa, aveam fiecare câte un personaj în minte și pur și simplu povesteam ce face personajul ăla și îl jucam noi, practic puneam în practică ceea ce povesteam. Dacă întâlneam ceva ce nu puteam să jucăm pentru că nu puteam ajunge acolo în ziua respectivă (de ex. să mergem la spital), numai ziceam că am făcut chestia aia. Era jocul nostru de copii".

Mai târziu, a angrenat-o și pe Maria în acest joc și așa au început ambele să-și dezvolte personajele. "Noi aveam un joc: Oana își alegea un personaj din cartea ei, eu unul dintr-a mea, ne alegeam un loc în care să mergem și jucam, le puneam să interacționeze unul cu altul, să vedem cum ar reacționa într-o anumită situație, ce ar face și ce nu. Acest joc ne-a ajutat foarte mult să conturăm personajele. E foarte important ca toate caracteristicile lor să fie simțite, să fie trăite. Tot jucând ne-am dat seama că ni se schimbau personajele, ceea ce jucam se întipărea în personalitatea lor. Noi descopeream care este de fapt personalitatea lor jucând și era imposibil să facem abstracție de aceste lucruri atunci când le și scriam", relatează Maria Heller.

"Când am început să jucăm nu credeam că o să și fie pus în roman, credeam că e doar un fel de fan-fiction, dar am observat că jocul a influențat foarte mult personajele și am zis că ar trebui pus în carte, că are șanse să iasă ceva foarte fain", zice și Oana.

"Repetam același eveniment de zeci de ori, dar de fiecare dată era diferit, de fiecare dată era o variantă diferită, și ne dădeam seama care variantă se potrivește cel mai bine cu personajele, ce să punem și ce nu în carte. Toate atitudinile și reacțiile personajelor le-am descoperit prin jucat, chiar și după ce am știut care este acțiunea și subiectul romanului", mai spun cele două scriitoare.

Devotament total: când jocul devine stil de viață

Pentru Oana și Maria, role-playing-ul a ajuns să facă parte din viața de zi cu zi. "Jucam peste tot, chiar și în curtea școlii, erau zile în care stăteam și 12 ore în pielea personajelor. Am ajuns în stadiul în care mergeam la școală și ne salutam cu: "tu cine ești?" "Sevan. Tu?" "Eric". Era foarte ciudat, colegii nu înțelegeau nimic. După un timp, ne cunoșteam atât de bine personajele, încât știam fără să mai întrebăm cine pe cine joacă. Eric are un anumit stil de mers, reacționează într-un fel, Thomas e diferit, altfel râde, altfel vorbește, altfel își ține umerii. Când Oana îl juca pe Thomas știam de la început, avea chiar și un râs special, un râs pe care ea nu-l are niciodată în viața de zi cu zi", explică Maria.

"Personajele sunt întotdeauna alături de noi, ele nu ne părăsesc niciodată. Trebuie doar să ne punem în pielea lor, să devenim Thomas, Eric, Rebeca sau oricine altcineva și ele capătă viață", mai spune Oana.

Pseudonimul Heller, împrumutat tot de la un personaj

Devotamentul față de personaje a ajuns să fie atât de mare, încât atât Oana, cât și Maria, și-au ales pseudonimul după unul dintre personajele interpretate, prezent în romanul Mariei. "Noi am avut întotdeauna o problemă cu numele personajelor, care la început aveau nume foarte tâmpite. Pe Thomas și Eric nu am avut cum să le schimbăm pentru că s-au întipărit foarte puternic în mintea noastră. Problema era că nu aveau nume de familie, iar cum am pus acțiunea în România, trebuia să le punem și nume românești: Thomas Oprea, Eric Roman. Cu Sevan era o problemă. Ne întrebam: ce facem cu Sevan? El are deja nume ciudat. În liceu am lucrat part-time într-o zonă din Turda unde împărțeam facturi Romtelecom. Era pe acolo o familie Heller, ne plăcea numele și am zis că ăsta ar da bine lângă Sevan. Când a fost să ne punem pseudonim, a fost o perioadă în care ne-a fost foarte, foarte drag Sevan, descriam foarte mult acțiunea din "Fața în palme", și pentru că pe toate personajele le-am făcut să fie cu nume pur românești, l-am ales pe el, am ales numele lui", povestește Oana.

Asemănarea cu seria lui George R.R. Martin, simplă coincidență

La prima vedere, cartea pare a fi scrisă după modelul seriei "Game of Thrones", scrisă de George R.R. Martin: fiecare personaj percepe același eveniment în mod diferit, în funcție de experiența, trăirile și personalitatea sa, iar fiecare titlu de capitol este compus, la fel ca în seria scriitorului american, din numele personajului narator. Totuși, asemănarea este o pură coincidență: "Când am început să scriu romanul nici nu știam de cărțile lui. Le-am descoperit abia anul trecut, când am citit întreaga serie în două săptămâni, mi-a plăcut foarte mult, dar nu este nici o legătură între cele două lucrări. Ca și inspirație le-am avut pe Tracy Chevalier și pe Anne Rice", precizează Oana Heller.

Tema homosexualității, neintențioantă

Romanul, scris la persoana I, prezintă reacțiile și atitudinile a cinci personaje naratoare legate de evenimentele care îi afectează. Tema centrală este manipularea, modul în care de la o minciună se ajunge la o adevărată rețea a manipulării în care sunt angrenate toate personajele.

În același timp, se abordează și tema homosexualității, deși, după spusele scriitoarei, intenția nu a fost niciodată să dezbată un subiect controversat, care ar putea stârni reacții puternice din partea cititorilor. "N-am ales să scriu despre homosexualitate, pur și simplu s-a întâmplat. Îl cunosc foarte bine pe Thomas și cumva am știut că Thomas ar face chestia aia. Faptul că există o relație între doi bărbați este irelevant, nu despre asta este cartea. Putea fi vorba despre o relație între oricarea alte două personaje, Thomas putea manipula pe altcineva, altfel, nu m-am gândit niciodată ca ăsta să fie subiectul cărții. Mi se pare jignitor ca ăsta să fie subiectul central, chiar mi-era frică să nu se înțeleagă asta. În carte chiar am un pasaj în care explic faptul că mi se pare o dovadă de lașitate alegerea unui subiect controversat doar ca să facă audiență", explică ea.

Ambele scriitoare au o fire artistică. Au urmat cursurile unui liceu de artă, iar la facultate, au ales să meargă al Universitatea de Arte și Design. Încă de la începutul lucrului la romanele lor, au realizat diverse schițe și desene care le ilustrau personajele. De altfel, pentru acest roman, Maria a făcut o serie de schițe ale personajelor. Tot ea s-a ocupat și de copertă și de realizarea semnelor de carte.

În acest fel s-a născut și proiectul transmedia, din care romanul Oanei este abia prima parte. După cum explică ea, într-un proiect transmedia, o poveste se continuă în mai multe medii: în cazul ei, acțiunea romanului se va continua printr-o bandă desenată, urmată de romanul Mariei, roman în care universul creativ se intercalează cu cel din "La început a fost minciuna", deși este diferit ca stil și acțiune. Aceste două romane vor fi urmate de continuările lor, la care autoarele deja lucrează, iar apoi vor urma alte benzi desenate.