Cărţi din anul 1800 şi obiecte de tezaur, confiscate la târgul de la Negreni GALERIE FOTO
- Scris de Ziua de Cluj
- 12 Oct 2015, 13:06
- Eveniment
- Ascultă știrea
În cadrul târgului au fost identificate 17 obiecte din argint, în valoare de circa 7.000 de lei, susceptibile de clasare în categoria juridică "Tezaur a patrimoniului naţional". Acestea erau expuse spre vânzare de către un bărbat din județul Timiș.
În urma verificărilor, s-a stabilit că cele 17 obiecte din argint, de circa 1.200 de grame, datează din secolul al XIX-lea, ele fiind indisponibilizate și predate instituțiilor abilitate în vederea expertizării.
De asemenea, polițiștii au ridicat și indisponibilizat în vederea expertizării 48 de cărți vechi, în latină și germană, majoritatea datate înainte de anul 1800. Cărțile, a căror proveniență nu a putut fi justificată, erau expuse în vederea înstrăinării, contra unor sume cuprinse între 50 şi 60 de euro bucata, de către un bărbat din județul Satu Mare.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea exactă a provenienței bunurilor indisponibilizate și luarea măsurilor ce se impun.