Cât costă „luminile de sărbători” în marile oraşe. Unde s-au cheltuit cei mai mulţi bani

Cât costă „luminile de sărbători” în marile oraşe. Unde s-au cheltuit cei mai mulţi bani

Marile oraşe au îmbrăcat straie de sărbătoare, albul fiind culoarea predominantă. Cele mai mari sume s-au cheltuit la Constanţa, dublu faţă de Cluj-Napoca, iar brăilenii se laudă cu cel mai ieftin iluminat festiv din ţară.

Primăria Constanţa a plătit şi în 2019 puţin peste un milion de euro pentru iluminatul festiv, cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Cu aceşti bani sunt montate decoraţiuni pe 10 bulevarde mari ale oraşului, dar şi la intrările din oraş. Sunt decorate stâlpii de iluminat, iar pe copaci se aşează perdele luminoase, în timp ce străzile sunt traversate de şiruri de leduri.

Pentru iluminatul festiv, primăria a împărţit achiziţia în trei contracte, iar societatea care a câştigat licitaţia deschisă este aceeaşi care a închiriat beculeţele şi în ultimii doi ani. Contractele prevăd închirierea, inclusiv montarea şi demontarea instalaţiilor de iluminat festiv, pe perioada sărbătorilor de iarnă şi vizează trei zone ale oraşului: cele 10 mari bulevarde – aproximativ 900.000 euro, Ţara Piticilor din Parcul Tăbăcărie, acolo unde în fiecare an are loc Festivalul Iernii – 168.000 euro şi Piaţa Ovidiu cu ocazia Revelionului – 80.000 de euro.

În total, administraţia constănţeană va plăti aproximativ 1,15 milioane de euro pentru împodobirea oraşului. Suma a rămas constantă în ultimii ani. Spre exemplu, în 2018 au fost cheltuiţi 1,22 milioane euro, în timp ce în 2017 administraţia locală a scos din buget 1,18 milioane de euro pentru închirierea beculeţelor.

La Cluj-Napoca, Primăria a alocat 2 milioane de lei pentru iluminatul festiv de sărbătorile de iarnă, care a fost aprins la 1 Decembrie, de Ziua Naţională, fiind montat în oraş un şir luminos cu o lungime de peste 100 de km, 2270 de ghirlande cu bec LED sau elemente decorative 3D.

Reprezentanţii Primăriei Cluj-Napoca au declarat corespondentului MEDIAFAX că în acest an culoarea predominantă a iluminatului festiv va fi alb cald cu influenţe de alb rece.

„Iluminatului festiv pentru sărbătorile de iarnă 2019-2020 s-a realizat în 34 de zone din municipiu. Acesta include montarea unui şir luminos în lungime totală de 103.220 m, ţurţuri luminoşi în lungime de 2062 m, 2270 ghirlande cu bec LED, elemente decorative 2D si 3D. De asemenea, s-au împodobit brazi sau copaci, s-au montat figurine şi fulgi suspendaţi şi s-au amplasat elemente decorative pe stâlpi. Valoarea totala a comenzii pentru iluminat festiv este de 1.998.323.49 lei + TVA. S-au folosit instalaţii cu LED, culoarea predominantă va fi alb cald cu influenţe de alb rece. În Piaţa Avram Iancu şi în Parcul Primăverii s-au implementat soluţiile care au câştigat concursul de idei pentru iluminat festiv”, au spus reprezentanţii primăriei clujene.

Suma alocată pentru iluminatul festiv din acest an este puţin mai mică decât cea de anul trecut – 2,1 milioane de lei, cu toate că a crescut şirul luminos care va fi instalat faţă de lungimea de 83.660 de m cât a fost în 2018. Anul trecut, Primăria Cluj-Napoca a amplasat ţurţuri luminoşi în lungime de 4578 m, 2150 ghirlande cu bec LED şi elemente decorative 2D şi 3D.

Primăria Satu Mare a cheltuit în acest an pentru iluminatul festiv aproape 700.000 de lei, mai puţin cu 100.000 de lei faţă de suma cheltuită anul trecut, fiind amplasate în oraş mii de luminiţe, şiruri şi figurine luminoase.

Iluminatul festiv de sărbători a fost aprins în Parcul Central.

„Primăria Satu Mare a cheltuit în acest an pentru iluminatul festiv suma de 681.063,93 lei plus TVA, faţă de 796.035,90 lei la care se adaugă TVA-ul, cât a fost anul trecut, iar municipiul s-a îmbrăcat în mii de luminiţe, şiruri şi figurine luminoase. Doi brazi împodobiţi cu zeci de şiruri luminoase în culorile alb - cald şi alb - rece, inspirate de cerul plin de stele din noaptea de Ajun, au fost amplasaţi în Piaţa Libertăţii şi unul în Piaţa 25 Octombrie. Bradul din Parcul Central este împodobit cu 60 de şiruri de lumini, aproximativ 1.200 metri de şir luminos cu flash, iar la baza bradului Moş Crăciun a lăsat două figurine sub formă de cadouri. Un număr de 45 de copaci care înconjoară parcul şi cei din interiorul parcului au fost împodobiţi cu luminţe, la fel şi gardul viu. Iluminatul festiv s-a aprins vineri, 29 noiembrie, în Parcul Central”, au spus reprezentanţii Primăriei sătmărene

Aceştia au subliniat că în acest an s-a făcut legătura dintre Piaţa Libertăţii şi Piaţa 25 Octombrie printr-un tunel de luminiţe amplasat la ieşirea din Parcul Central, acesta fiind un element surpriză care a fost realizat astfel încât să permită accesul în interiorul lui şi din lateral, pentru cei care vor dori să poată face fotografii.

„Piaţa Libertăţii este împodobită cu 23 de transversale luminoase, fiecare transversală fiind compusă din doi îngeri şi patru fulgi de nea. De asemenea, au fost împodobite cu transversale şi străzile adiacente Pieţei Libertăţii. Pe transversale s-a păstrat motivul principal <îngerul>, care a fost special conceput special pentru municipiul Satu Mare, fiind un element mai deosebit faţă de elementele prezentate în anii anteriori. De asemenea, alegerea şi păstrarea acestui element ca motiv principal decorativ, cu semnificaţii religioase, are legătură şi cu faptul că în acest perimetru au locaţia trei biserici”, au precizat reprezentanţii Primăriei Satu Mare.

Totodată, în Pasajul Corneliu Coposu este amplasată o perdea de ghirlande luminoase cu regim de înălţime variabil care simbolizează zăpada căzătoare, formată din becuri led, conceptul fiind întâlnit şi în marile oraşe europene.

Toţi copacii din jurul platoului de evenimente, respectiv 24 de arbori mai mari şi 13 copaci mai mici, au fost îmbrăcaţi în luminiţe, iar în Piaţa 25 Octombrie a fost amplasat un brad argintiu împodobit cu 900 de metri de ghirlande luminoase cu flash.

La Zalău, Primăria a cheltuit în acest an 140.000 de lei cu iluminatul festiv de sărbătorile de iarnă, suma fiind mai mică cu 15.000 de lei decât cea de anul trecut. Pe străzile din zona centrală, în cartiere dar şi în pieţele din Zalău au fost montate figurine luminoase, ţurţuri luminoşi, perdele şi şiruri luminoase, figurine fulgi de zăpadă. Iluminatul festiv a fost aprins în 1 decembrie.

Primăria Galaţi plăteşte o factură de 1,3 milioane de lei pentru iluminatul festiv de sărbători. Este o scădere cu 20% în comparaţie cu anul precedent, a precizat Biroul de Presă al Primăriei Galaţi, la solicitarea corespondentului MEDIAFAX. Pe numeroase străzi din oraş au fost montate deja ornamente de Crăciun şi Anul Nou, la fel în parcuri şi piaţete.

La doar 20 de kilometri distanţă de Galaţi se află Brăila. Administratorii oraşului se laudă cu cel mai ieftin iluminat festiv din ţară. Asta în baza unui contract multianual care stabileşte un preţ fix de 400.000 de lei pentru fiecare sezon.

„Pentru iluminatul festiv de sărbători plătim doar 400.000 de lei. Este cel mai ieftin iluminat festiv din ţară. Suma include amenajarea tuturor străzilor principale, dar şi Piaţa Traian, Parcul Monument, bradul de la Catedrală şi esplanada din faţa Primăriei. Noi avem un contract pe 10 ani, am ajuns în cel de al patrulea an şi, indiferent de cursul euro-leu, preţul nu se modifică. Luminile festive vor fi aprinse până după sărbătorile ruşilor lipoveni, avem o comunitate mare în Brăila”, a declarat, pentru MEDIAFAX, primarul oraşului Brăila, Marian Dragomir.

În Bănie, un milion de beculeţe au fost aprinse, anul acesta, de sărbători. Conform contractului cadru încheiat acum câţiva ani, Primăria Craiova plăteşte montarea, demontarea şi mentenanţa ornamentelor, iar costurile sunt similare celor din anul trecut, adică 150.000 de lei.

„Practic, Primăria nu cumpără niciodată piesele care se montează pentru iluminat, ele sunt aduse de operator, iar Primăria nu decontează decât manopera de montare şi demontare a lor, iar acest lucru ne conferă nouă posibilitatea ca ghirlandele să fie împrospătate, să fie noi . Practic nu se stochează nimic şi nu rămânen în inerţie cu piese vechi”, spune Mihail Genoiu, primarul Craiovei.

Iluminatul festiv în Craiova a fost aprins pe 22 noiembrie, mai devreme ca în alţi ani.

La Slatina, anul acesta, autorităţile scot din visterie, pentru iluminatul festiv, 540.000 lei, cu 140.000 lei mai mult faţă de anul trecut. Luminiţele au fost aprinse pe 1 decembrie şi vor fi stinse după Anul Nou. Slătinenii au parte şi de un Târg de Crăciun, dar şi de spectacole în fiecare weekend, în perioada 1 decembrie-1 ianuarie.

Comenteaza