Ce a spus Putin despre dreptul Ungariei de a-și lua teritoriile înapoi? Discuția a ajuns și la Transilvania

Ce a spus Putin despre dreptul Ungariei de a-și lua teritoriile înapoi? Discuția a ajuns și la Transilvania
| Foto: stirileprotv.ro

Președintele rus Vladimir Putin a sugerat în cadrul interviului acordat lui Tucker Carlson că țări NATO precum România, Ungaria și Polonia ar putea să-și împartă fostele teritorii aflate acum în interiorul granițelor Ucrainei.

Moderatorul Tucker Carlson l-a întrebat pe liderul de la Kremlin: „Credeți că Ungaria are dreptul să-și ia teritoriile înapoi de la Ucraina? Și ca celelalte națiuni să se întoarcă la granițele din 1654 (înaintea războiului ruso-polon, n.r.)”?

„Nu sunt sigur dacă ar trebui să meargă până la granițele din 1654”, a răspuns Putin. „Dar ținând cont de ce s-a întâmplat pe vremea lui Stalin, sau a așa-numitului regim al lui Stalin, pe care mulți l-au acuzat de încălcarea drepturilor omului și ale altor state, unii ar putea spune că ar putea revendica aceste teritorii, deși nu au dreptul să o facă”, a adăugat președintele rus, potrivit digi24.ro.

Tucker Carlson: „I-ați spus lui Viktor Orban că poate avea o parte din Ucraina?”

Vladimir Putin: „Niciodată. Nu i-am spus niciodată. Nici măcar o dată. Nu am avut nico conversație pe acest subiect. Dar știu cu siguranță că maghiarii care trăiesc acolo și-au dorit revenirea la teritoriile lor istorice”.

Putin a povestit apoi o „poveste foarte interesantă” pe care a trăit-o personal în anii 1980 în fosta Uniune Sovietică.

„La un moment dat, pe la începutul anilor '80, am făcut o călătorie cu mașina din Leningradul de atunci (actual Sankt Petersburg n.r.), prin Uniunea Sovietică, spre Kiev. Am făcut o oprire la Kiev și apoi am mers în vestul Ucrainei. Am ajuns în Beregovoi și toate numele orașelor și satelor din zonă erau în rusă și într-o limbă pe care nu o înțelegeam: era maghiară. Erau (plăcuțe) în rusă și în maghiară. Nu în ucraineană, ci în rusă și în maghiară. Conduceam printr-un sat și acolo am văzut bărbați așezați lângă casele lor, purtând costume negre cu veste și pălării negre cilindrice. Am întrebat, sunt artiști? Mi s-a spus nu, nu sunt artiști, sunt maghiari. Am întrebat: Și ce fac aici? Ce vrei să spui? Acesta este pământul lor. Locuiesc aici. Întâmplarea e din perioada sovietică, anii '80. Au păstrat limba maghiară, numele maghiare și toate costumele lor naționale. Sunt maghiari și se consideră maghiari”, a spus Putin.

Tucker Carlson: Sunt mai multe astfel de situații, multe națiuni sunt frustrate, cum e Transilvania, după cum știți în mod evident. La nivelul multor națiuni există o frustrare ca urmare a frontierelor redesenate de pe urma războaielor din secolul XX și a războaielor întinse pe parcursul a mii de ani, pe care le-ați menționat. Dar faptul este că nu ați expus această poziție în public până acum doi ani, în februarie. Și în cadrul demonstrației pe care ați prezentat-o, pe care am citit-o astăzi, explicați în detaliu că ați simțit o amenințare fizică din partea Vestului în cadrul NATO, inclusiv o posibilă amenințare nucleară. Este o caracterizare corectă a ceea ce ați spus?

Vladimir Putin: „Înțeleg că discursurile mele lungi probabil că depășesc genul interviului. De aceea v-am întrebat la început, avem o discuție serioasă sau un show? Ați spus o discuție serioasă. Așa că vă rog să mă înțelegeți.”

Președintele rus a evitat astfel să dea un răspuns direct referitor la Transilvania și la „frustrarea” unor națiuni europene legate de felul în care au fost trasate granițele după războaiele mondiale din Europa secolului XX. Mai multe detalii AICI.

Comenteaza