Foto Ce ajunge pe mesele clujenilor: Transporturi de alimente descoperite în condiții revoltătoare
- Scris de Ziua de Cluj
- azi, 11:11
- Eveniment
- Ascultă știrea
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dej – Secția 5 Poliție Rurală, împreună cu reprezentanți ai Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Cluj, au desfășurat marți, 28 ianuarie, o amplă acțiune de control pe raza municipiului Dej și a comunelor din zonă.
Verificările au avut loc în intervalul orar 09.00–12.00 și au vizat creșterea siguranței publice, protejarea sănătății populației și respectarea normelor sanitar-veterinare și de siguranță alimentară.
În cadrul acțiunii, au fost legitimate 25 de persoane, verificate 25 de autovehicule și efectuate 8 testări cu aparatul alcooltest. Pentru neregulile constatate, oamenii legii au aplicat 4 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 39.000 de lei.
Una dintre sancțiuni, în cuantum de 1.000 de lei, a fost aplicată conform Legii nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto (RCA). Totodată, polițiștii au dispus reținerea certificatului de înmatriculare și a unui set de plăcuțe cu numere de înmatriculare.
Cele mai grave abateri au fost constatate însă în domeniul siguranței alimentare. Astfel, la ora 10.00, pe DN1C, în localitatea Coplean, polițiștii și inspectorii DSVSA Cluj au oprit un autovehicul aparținând unei societăți comerciale din comuna Mintiu Gherlii, care transporta băuturi alcoolice în condiții improprii de igienă.
Reprezentanții firmei nu au putut prezenta documente care să ateste spălarea și dezinfecția mijlocului de transport, precum și documente sanitar-veterinare pentru produsele transportate. Pentru aceste nereguli, a fost aplicată o amendă de 18.000 de lei, fiind dispuse măsuri imediate de remediere, inclusiv curățarea și dezinfecția autovehiculului.
La aproximativ 30 de minute distanță, pe același sector de drum, a fost depistat un alt autovehicul, aparținând unei societăți comerciale din municipiul Cluj-Napoca, care transporta produse de panificație fără respectarea normelor de igienă. Și în acest caz, au lipsit documentele sanitar-veterinare obligatorii, precum și dovezile privind igienizarea mijlocului de transport. Sancțiunea aplicată a fost de 18.000 de lei, iar operatorului economic i s-au impus măsuri de remediere imediată.
De asemenea, în jurul orei 11.00, polițiștii au identificat un autovehicul aparținând unei persoane fizice din comuna Cuzdrioara, care transporta produse alimentare fără respectarea condițiilor legale de igienă și fără documente sanitar-veterinare. Pentru abaterile constatate, a fost aplicată o amendă de 2.400 de lei, fiind dispuse, de asemenea, măsuri de curățare și dezinfecție a vehiculului.
La finalul acțiunii, polițiștii și inspectorii sanitar-veterinari au reamintit faptul că respectarea normelor de igienă și de autorizare în transportul produselor alimentare este esențială pentru protejarea sănătății publice și pentru menținerea încrederii consumatorilor.
















