Ce s-a găsit în urma perchezițiilor din Cluj și alte județe: Aur, arme letale și legături cu grupuri extremiste
- Scris de Nicu Mitrea
- 27 Feb 2025, 15:46
- Eveniment
- Ascultă știrea

În urma a 47 de percheziții desfășurate ieri de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, împreună cu Poliția Română, au fost descoperite și ridicate cantități impresionante de aur, valută și arme letale.
Operațiunea a avut loc în județele Cluj, Sibiu, Mureș, Ilfov, Timiș și a vizat 27 de persoane și patru sedii aparținând unor entități juridice. Potrivit autorităților, au fost confiscate peste 25 de kilograme de aur sub formă de lingouri, 3,3 milioane de dolari, 700.000 de lei, 43.000 de euro, precum și 13.000 dirham și 21.000 de dinari sârbești.
De asemenea, au fost descoperite 40 de încărcătoare de arme letale, 51 de grenade, 44 de lovituri de lansator, 21 de pistoale letale, 7 puști mitralieră, peste 20 de pachete cu muniție letală, 6 piese de arme și materiale explozive, inclusiv două lansatoare de grenade, un fitil detonant și o lunetă.
Acțiunile au fost desfășurate în cadrul unui dosar penal complex, în care sunt cercetate infracțiuni grave precum inițierea sau constituirea unei organizații cu caracter fascist, rasist sau xenofob, aderarea la astfel de grupuri, promovarea cultului persoanelor vinovate de crime de război sau genocid și răspândirea ideologiilor fasciste și xenofobe.
De asemenea, ancheta vizează și constituirea unei organizații cu caracter antisemit, instigare publică, falsificarea surselor de finanțare ale campaniilor electorale și nerespectarea regimului armelor și munițiilor.
În desfășurarea operațiunii au fost implicate polițiști din Direcția de Investigații Criminale, Direcția de Combatere a Criminalității Organizate, Direcția Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, Direcția de Investigare a Criminalității Economice și Poliția Capitalei. De asemenea, au participat echipe de intervenție ale Jandarmeriei Române și criminaliști din cadrul structurilor specializate.