Ce se întâmplă cu marile festivaluri din vară?
- Scris de Ziua de Cluj
- 26 Mar 2021, 07:44
- Eveniment
- Ascultă știrea
Premierul Florin Cîțu a declarat joi seară că există un grup de lucru care caută soluții astfel încât în perioada de vară să poată fi organizate anumite evenimente, totuşi, a ezitat să se pronunțe în legătură cu marile festivaluri.
Premierul spune că cei care se vor testa sau cei care au fost vaccinați vor putea participa la evenimente, bineînțeles, cu respectarea regulilor sanitare. "Sunt în discuţii, şi am cerut un grup de lucru, din partea organizatorilor de evenimente cu Ministerul Culturii. Încercăm să găsim o soluţie pentru a redeschide în perioada de vară anumite evenimente cu astfel de situaţii - cu teste, cu cine a fost testat, vaccinat - poate să meargă la un eveniment.
Deci le-am dat mână liberă - grup de lucru împreună cu organizatorii de evenimente. O să fie incluşi şi cei de la HORECA, să găsească soluţii dacă putem în această vară să deschidem acest sector. La fel şi HORECA. Am vorbit şi cu cei din HORECA dacă putem să găsim o formulă prin care să ne asigurăm că pot să nu mai fi închise, dar în acelaşi timp să păstrăm şi regulile de sănătate", a precizat Cîțu la Digi24.
Cu toate acestea, el a adăugat că nu se poate pronunța momentan pe tema organizării marilor festivaluri. „Încă nu am nicio soluţie venită din aceste sectoare.
Nu m-aş pronunţa pe festivaluri mari înainte de a discuta, trebuie sa trecem peste luna aprilie, aș vrea sa vedem cum arată situația pandemiei după luna aprilie. Dacă găsim soluţii împreună cu sectoarele care au fost afectate de această pandemie, putem să încercăm să le implementăm”, a menţionat şeful guvernului.